Web Analytics
scris miercuri, 10.02.2016

Noua Dreaptă îşi arogă merite în retragerea imigranţilor de la Câmpulung

Chiar în ziua în care presa din Ungaria anunţa că Guvernul român vrea să deschidă o tabără de refugiaţi la Tăşnad, în judeţul Satu Mare – fără referire la celelalte locaţii! – ministrul de Interne Petre Tobă a revocat ordinul din decembrie. Printr-un comunicat sec s-a anunţat faptul că s-a dispus încheierea demersurilor de operaţionalizare a centrelor pentru cazarea imigranţilor în Câmpulung (în fotografie – fostul Centru de Jandarmi, unde se dorea cazarea imigranților), Tăşnad şi Bumbeşti Jiu. Ministerul a explicat faptul că „cele trei locaţii unde ar fi trebuit să fie amenajate respectivele centre au fost supuse unor evaluări complexe, constatându-se că acestea nu îndeplinesc cerinţele necesare desfăşurării în bune condiţii a acestor activităţi”. Partidul Noua Dreaptă a revendicat, într-un fel, eşecul Internelor de a amenaja noi centre de imigranţi în România. „Această decizie este o victorie pentru comunităţile locale dar şi pentru partidul nostru care a fost singurul partid care a protestat la jumătatea lunii decembrie faţă de alocarea de fonduri pentru înfiinţarea acestor trei centre, considerând că siguranţa naţională şi vieţile românilor din aceste localităţi nu pot fi puse în pericol pentru a mulţumi Uniunea Europeană prin acceptarea cotelor de refugiaţi”, se arată într-un comunicat al acestei formaţiuni politice care susţine că se impune construirea unui gard anti-imigranţi la graniţa ţării noastre cu Serbia.
Reprezentanţi ai Noii Drepte au participat, în octombrie 2015, la mitingul organizat la Câmpulung împotriva venirii imigranţilor în municipiul muscelean.
Cătălin Ion Butoiu

Noua Dreaptă îşi arogă merite în retragerea imigranţilor de la Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...