# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE.
# Te-ai născut din vânt? Deasupra pământului în atmosfera înaltă de unde globul terestru se vede ca o coleașă, cum scrie în Biblie? Te întreb pentru că prea poți să cuprinzi cu privirea, cu gândul, cu simțirea și cu fapta necuprinsul lumii.
– Am venit în viața asta în primul rând pentru mine și apoi pentru părinții mei, pentru frați, prieteni sau rudele mele. Nu o priviți ca pe o dovadă de egoism! Am venit în viață pentru a împlini o misiune, pentru împlinirea mea și a celorlalți de lângă mine, în nici un caz nu m-am născut pentru a face umbră pământului.
# Nu mai știu în ce bancă erai în liceu, dar țin minte că făceai niște compuneri exemplare. Acesta a fost motivul care m-a sensibilizat până a te declara fiica mea adoptivă, singura din multele clase și grupe de studenți prin care am trecut în peste 50 de ani.
– Când m-ați numit fiica adoptivă am simțit că zbor, că plutesc… poate către niște zări demult trecute, spre o lume anterioară, când chiar am fost fiica dvs…. cine știe, poate chiar am fost!!!
„Am știut întotdeauna că pot face tot ce vreau în viață, însă am înțeles că trebuie să-mi asum consecințele faptelor mele”
# Pe ce drumuri voiai să pornești pe atunci? Îți prevedeam un viitor strălucit în creația literară. Ai ales altceva. Ce-ți oferă. Ești fericită?
– Nu mai țin minte dacă pe-atunci știam ce o să fiu în viață. Dar am știut întotdeauna că pot face tot ce vreau în viață, însă am înțeles că trebuie să-mi asum consecințele faptelor mele. Dacă sunt fericită… fericirea este o stare de spirit, ca atare, se învață! Se învață cu fiecare trezire de dimineață, cu fiecare clipă dinaintea somnului de noapte!
# Ești femeia care știe să-și folosească libertatea. Nu te-ai lăsat dominată, subordonată, teleghidată… Și, totuși ai intrat într-o formație politică, unde trebuie să te supui unui sistem. Cu ce speranțe? Cu ce câștig? Cu ce pierderi? Se zvonește că te-ai retras din politică. Ai evadat? Ai fost alungată? Te-au obstrucționat? Te-au înșelat?
– Pentru mine, libertatea este o condiție de viață, nu pot trăi în constrângeri, de orice fel! Și, culmea, m-am înscris în rândurile unui partid politic! Și nu regret! Ceea ce regret este că am fost decepționată, dezamăgită… Nu am intrat acolo pentru câștiguri materiale, ci pentru valori morale, pentru principii de atitudine și comportament. Și pentru a nu-mi schimba valorile și principiile m-am retras… pentru o vreme.
# Și dacă nu e decât un zvon, ce speri de la viitor?
– Sper într-o schimbare! Și ca să fiu sigură că schimbarea se va realiza, voi contribui la înfăptuirea schimbării.
# Te întreb și pe tine – cum am mai întrebat – crezi că numele pe care îl poartă omul îi influențează destinul? Ana lui Manole a fost sacrificată! În locul ei a rămas o creație pentru veșnicie! Te-ai simțit vreodată în situația de a fi zidită? În ce? De cine?
– Vechii greci credeau că numele are puterea de a ne influența destinul; și eu tind să cred asta. De exemplu, se spune că litera „A” a prenumelui imprimă o atitudine plină de ambiție și curaj.
Cei al cărui prenume începe cu „A” sunt oameni puternici, independenți și activi, au mentalitate de învingător și nu se dau bătuți în fața capriciilor sorții. Sunt direcți și urmăresc obiective precise. Sunt creativi, iubesc viața și natura.
# Nu cumva zidești singură în fiecare zi câte ceva din tine? De ce? Pentru ce? Pentru cine?
– Cred în mitul Anei lui Manole, cred în sacrificiu ca o condiție a creației, dar mă regăsesc și în descrierea de la întrebarea anterioară.
(Prof. Marin Ioniţă)