Noua promoție de absolvenți de anul acesta ai Școlii de Subofițeri și Maiștri Militari a Forțelor Terestre „Basarab I” a donat cca 100 l de sânge, pentru a fi folosiți pentru salvarea vieților celor aflați în suferință, dar și bonurile valorice primite în schimbul donării de sânge, acestea din urmă în valoare de 14.000 de lei, veteranilor de război și văduvelor acestora. Astfel, tinerii militari și-au marcat cu o faptă bună debutul în cariera militară. Joi, în ultima zi a lunii iulie, a avut loc la școala militară din Trivale ceremonia de avansare în grad a promoției „Constantin Brâncoveanu – 300”, intitulată astfel pentru că anul acesta se comemorează 300 de ani de la moartea marelui domnitor muntean. În tribuna oficială s-au aflat, alături de comandantul școlii, col. dr. Ion Panait, secretarul general al MApN, Codrin Munteanu, directorul general adjunct Gabriel Ilie, din Administrația Națională a Penitenciarelor, gral. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării Naționale, președintele CJ Argeș, Florin Tecău, prefectul județului, Mihai Oprescu, viceprimarul Piteștiului, Cornel Ionică, senatorul PSD Șerban Valeca, deputatul PSD Radu Vasilică, cms-șef Ionel Ispir, comandantul Poliției Argeș, Emanuel Conea, directorul Penitenciarului Colibași ș.a.
Adriana Gândilă

Profesoară de la CUPIT, acuzaţii grave aduse conducerii Centrului Universitar Piteşti: „Feudă privată în care tăcerea este răsplătită şi curajul sancţionat”
Conf. univ. dr. Carmen Nicolescu dezvăluie că asistăm la un declin instituțional al fostei...
0 Comentarii