Pentru următoarea serie de plecări în stațiuni de tratament balnear, la Casa de Pensii Argeș au fost repartizate 213 bilete. Plecările au loc în perioada 15 septembrie – 19 septembrie, în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Olănești, Pucioasa, Saturn, Sovata și Techioghiol.
Repartiția poate fi consultata și pe site-ul instituției http://www.cjparges.ro. Eliberarea biletelor se face în perioada 27 august – 5 septembrie 2025, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar.
Citește și VIDEO. Protest în centrul Piteștiului. Sindicaliștii din Educație au ieșit în stradă
„Contributia individuala a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia bruta acordata, daca beneficiaza de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.
În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția.
Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii iulie/august 2025 și biletul de trimitere de la medicul de familie.
Plata contribuției individuale se poate face numerar la ghișeul bilete de tratament balnear. În intervalul 1 – 24 al fiecărei luni, plata contribuției individuale se poate face și cu cardul”, transmite Casa de Pensii Argeș.
Persoanele interesate pot afla informații suplimentare direct la sediul instituției, ghișeul nr.4, telefonic la nr.0248.222.394, int.118 sau prin e-mail la adresa relatii@cjparges.ro.
0 Comentarii