Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este total aberant ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, asta încurajează oamenii să iasă din sistem. El a transmis şi o întrebare către CSM, ce este cu această debandadă, arătând că 70% dintre cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare.
Citește și: Pe strada Trivale canalizarea pluvială va fi reabilitată
”Patru mesaje legate de justiţie şi pensionarea magistraţilor. Este total aberant ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, asta încurajează oamenii să iasă din sistem”, a spus preşedintele.
El a spus că, prin acest fenomen, am pierdut foarte mulţi specialişti.
”Mai mult decât banii pe care i-am pierdut, am pierdut calitatea actului de justiţie, pentru că nimic nu poate să compenseze experienţa pe care oamenii aceştia o au şi calitatea actului de justiţie se transpune în multe, inclusiv în indicatori economici, pentru că înseamnă predictibilitate în societate. Tocmai de aceea vreau să mulţumesc şi să-mi arăt respectul faţă de magistraţii care aleg să rămână în sistem, în ciuda faptului că sunt încurajaţi să iasă. De ce cineva ar alege pentru aceiaşi bani să rămână în sistem şi să nu iasă la pensie pentru aceiaşi bani? Pentru că sunt oameni care au o vocaţie profesională şi pentru că sunt oameni care simt responsabilitatea de a contribui la a pune societatea asta în ordine şi, deci, încă o dată vreau să le mulţumesc şi le transmit respectul meu acestor oameni”, a subliniat el.
Nicuşor Dan a spus că a avut mai multe cereri de pensionare de analizat, 76 mai precis.
0 Comentarii