Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că organizaţia PSD Argeş se situează „pe locul 8 pe scara naţională din punctul de vedere al alegerilor locale”. Manu a mai spus, în cadrul conferinţei săptămânale de presă a partidului, că în funcţie de scorul politic obţinut la alegerile parlamentare din toamnă, PSD Argeş ar putea avea „mai mulţi demnitari şi înalţi demnitari în structurile guvernamentale”. Şeful CJ a mai declarat că cele mai mari şanse pentru a obţine un post de ministru le are consilierul judeţean Nicolae Velcea. „Pentru prima oară în istoria organizaţiei PSD Argeş, după alegerile generale, cu un scor şi un procent foarte bun, cel puţin la fel de bun ca la locale, Argeşul va avea înalţi demnitari şi demnitari pe structurile guvernamentale. Să deie Dumnezeu să avem majoritate parlamentară să ne punem guvernul! Este obiectivul nostru foarte important din toamna acestui an, după care vom vedea pe cine nominalizăm pentru aceste funcţii. Nicolae Velcea are prima şansă, din punctul meu de vedere. Este un foarte bun tehnician, un foarte bun profesionist. Domnia sa este ales lider de grup PSD la nivel de Consiliu Judeţean. Este propus în două comisii de Consiliul Judeţean. Din punctul meu de vedere, are cele mai mari şanse. Portofoliul îl vom stabili după ce vedem ce oferte vom avea”, a mai adăugat Dan Manu.
I.H.B.
0 Comentarii