Veche familie de boieri din Ţara Românească, Kretzuleştii au jucat un rol de seamă în istoria neamului românesc. Cel mai de seamă reprezentant în secolul al XVII-lea a fost Radu Kretzulescu care a deţinut mari dregătorii (mare logofăt 1662 septembrie 29 – 1663 mai 22, 1665 februarie 2 – 1672 ianuarie 5, 1679 ianuarie 16 – 1680 martie 20 şi mare vornic 1674 iunie 7 – 1675 august 7). Prin cea de a doua soţie, Maria, era ginerele marelui postelnic Constantin Cantacuzino, iar prin sora sa, Alexandra, era cumnat cu marele clucer Tudoran din Aninoasa. Fiul său, Pârvu, postelnic II la 1686, a fost tatăl lui Iordache Kretzulescu, mare dregător în secolul XVIII, ginerele lui Constantin Brâncoveanu şi ctitorul bisericii Kretzulescu din Bucureşti. Radu, fiul lui Iordache, a fost căsătorit cu Safta, strănepoata marelui vistier Stroe Leurdeanu, iar nepotul acestuia, Alexandru, a fost tatăl doctorului Nicolae Kretzulescu.
Kretzulescu a posedat partea de moşie Leurdeni ce a fost a lui Toma şi Ioniţă Leurdeanu
Moştenitor al boierilor Leurdeni, Nicolae Creţulescu a posedat aici partea de moşie Leurdeni ce a fost a lui Toma şi Ioniţă Leurdeanu, posesiune pe care o recunosc, la 21 octombrie 1864, Z. Chirculescu, D. Rădulescu şi Catrina Rădulescu. La 20 aprilie 1865, Nicolae Creţulescu, proprietarul moşiei Leurdeni, compusă din Leurdenii Chirculescu şi Leurdenii Leurdeanului, şi Alecsandru G. Golescu, procurator al lui Alfonse Vessier des Combes, soţul surorii sale Ecaterina, însărcinează pe hotarnicul Scarlat Stravolca pentru ca, pe baza hotărniciei din 1764 şi a foii de împărţeală din 1765, să stabilească limitele stăpânirii lor. Pe lângă partea moştenită de la boierii Leurdeni, Nicolae Creţulescu cumpărase la 12 iunie 1852 de la clucerul Gheorghe Urdăreanu, pentru 1800 de galbeni împărăteşti, partea acestuia cu vie în Leurdeni, ce o stăpânea înfundată pe moşia răposatului Iordache Golescu. În zapisul de vânzare, Gheorghe Urdăreanu menţiona că boierii Leurdeni, încălcând actul de învoială făcut de moşii lor, au cotropit o parte din moşia sa, încă din 1765, dar că în urma judecăţii s-a hotărât să-i fie înapoiată şi să fie şi despăgubit pentru venitul pe care l-a pierdut atâţia ani. În zapis se pomeneşte şi de „prigonirea morii“ care a existat între cele două părţi. Din cei 1.800 de galbeni, Gheorghe Urdăreanu a primit, la 17 iunie 1852, suma de 900 de galbeni, însă, întrucât nu i-a dat „actul de vânzarea moşiii, a fost chemat în judecată de către Nicolae Creţulescu. La 30 iunie 1853, Judecătoria Ilfov hotărăşte ca în termen de 60 de zile vânzătorul să-i predea actul, cumpărătorul urmând să-i dea restul banilor.
Pe moşia sa de la Leordeni, Kretzulescu a construit un conac cu dependinţele aferente
În afară de moşia din Leurdeni, Nicolae Creţulescu a cumpărat în Budişteni două locuri de la Alecu Leurdeanu, care prin alăturare însumau suprafaţa de 22 de pogoane, stânjeni pătraţi 513, pe care Catinca Rădulescu îi recunoaşte la 28 aprilie 1865. Pe lângă moşia moştenită de la boierii Leurdeni, Nicolae Creţulescu şi-a sporit averea şi prin alte mijloace. Astfel, pe baza unui act de ipotecă din 10 decembrie 1860, Alecsandru Ioan Samurcaş a cerut să se pună în vânzare, prin licitaţie, moşia Leurdeni a lui Alecu Leurdeanu, ipotecată pentru 2.000 de galbeni. La cererea lui Nicolae Creţulescu de a se lua în seamă şi o cerinţă a sa, la 27 octombrie 1862 s-a adjudecat de către Gheorghe Vasiliu, cu 5.300 de galbeni, „moşia lui Alecu Leurdeanu“. Dar Gheorghe Vasiliu cumpărase moşia pentru Nicolae Creţulescu, astfel că, la 2 noiembrie 1862, Tribunalul Ilfov a dat acestuia din urmă actul de adjudecare, urmând ca Alecu Leurdeanu, care n-a fost prezent, să facă recurs în casaţie dacă dorea. Pe moşia sa de la Leurdeni, Nicolae Creţulescu, care îşi petrecea o bună parte din timp aici, a construit un conac cu dependinţele aferente. În inventarul de avere mobilă şi imobilă rămas la moartea lui Nicolae Creţulescu în 1900 figurau următoarele construcţii: una pereche case de zid, cu 18 camere, cu un salon şi două antreuri (40.000 de lei valoare), una pereche case de zid în curte pentru îngrijitor, cu patru camere (3.000 de lei), una pereche case de bucătărie, cu trei camere (3.000 de lei), un salon de scânduri cu pivniţă (4.000 de lei), una povarnă în paiantă (4.000 de lei), una gheţărie de zid (200 de lei), un grajd de zid (6.000 de lei), două magazii de scânduri pentru cereale (1.500 de lei), două pătule pentru porumb (1.500 de lei), una casă de zid pentru grădinar, cu trei camere şi pivniţă (4.000 de lei), una casă de spălătorie (300 de lei), două coteţe de păsări (200 de lei), două seri de flori (1.500 de lei), un pavilion de zid (1.000 de lei), una casă veche numită Leurdeanu, cu trei camere, cu dependinţe şi accesorii (2.800 de lei). Tot la construcţii este trecut şi un han cu accesoriile lui, cu valoarea de 12.000 de lei.
Kretzulescu a deținut în Argeș și Muscel peste 250 ha de teren
Privind moşiile, în inventar sunt trecute: 220 de ha moşie arătură şi izlaz (220.000 de lei), trei ha loc cultivabil (4.000 de lei), moşia Răteasca, partea din judeţul Muscel (20.000 de lei), 1,5 ha de vie lucrată (2.400 de lei), 25 de ha de pădure (10.000 de lei), 25 de ha pe care se află pădurea (5.000 de lei). În afară de controlorul P. I. Moloiu, inventarul este semnat de primarul M. Chiribelea, reprezentat N. Alexiu şi asistenţii I. Istrătescu şi T. Zamfirescu. Proprietar şi locuitor, în anumite perioade în Leurdeni, Nicolae Kretzulescu avea aici partizani, dar şi adversari. Unul din apropiaţii lui N. Kretzulescu era Gheorghe N. Sulescu care, la 10 şi 26 noiembrie 1897, îi scrie două scrisori, în ambele folosind apelativul „Să trăiţi C. C. Neculache“ şi încheiate cu „Supus servitor G. N. Sulescu“. Adversarul celor doi era Nae Gussi, pe care în mod ironic în scrisori îl numea Guşă. Pentru a-l schimba pe Sulescu din funcţia de primar, Gussi l-a reclamat Prefecturii că a luat hanul lui Nicolae Kretzulescu cu chirie şi de aceea acesta a trimis pe subprefect să facă cercetări. Pentru a nu-l face „victima poftelor lui fanariote“, Sulescu îi cere lui Nicolae Kretzulescu să intervină la prefect sau chiar la ministrul de interne. În cea de a doua scrisoare, Sulescu îi scrie că a fost suspendat pe perioada cât subprefectul face cercetările şi că acel „mârşav de fanariot, care numai scopuri infernale nutreşte“, îndeamnă pe săteni să se ridice împotriva lui. Rugându-l „respectuos nu mă lăsaţi“, Sulescu îi cere să intervină şi la ministrul Ferichide, în cazul că acel fanariot Guşă l-ar reclama.
Cine a fost Nicolae Kretzulescu
Nicolae Creţulescu (Kretzulescu) s-a născut la 1 martie 1812 la București și a decedat la 26 iunie 1900 în comuna argeșeană Leordeni. Medic, diplomat, personalitate cu vastă experienţă politică, membru al Academiei Române. S-a remarcat ca un ilustru pionier în domeniul medicinei româneşti şi a avut o bogată activitate guvernamentală în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când s-a consacrat drept unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai domnitorului. Pe lângă activitatea medicală şi politică, Creţulescu a practicat şi diplomaţia, iar ca semn de apreciere pentru întreaga sa contribuţie la dezvoltarea ştiinţei româneşti, a fost ales preşedinte al Academiei Române. Din 1854, Kretzulescu devine director al Departamentului de Interne, apoi ocupă funcţii importante în Justiţie, fiind membru al Curţii de Apel şi al Înaltei Curţi de Justiţie. Preocupat de dezvoltarea medicinei în Ţara Românească, Creţulescu sprijină înfiinţarea de către Carol Davila a Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. În 1857, Creţulescu fondează Societatea Medicală Ştiinţifică şi pune bazele primelor consilii de igienă şi salubritate şi iniţiază primul recensământ al populaţiei din România. Nicolae Creţulescu este unul dintre oamenii politici cu o bogată activitate unionistă, iar în perioada domniei lui Cuza, ocupă înalte funcţii în administraţia statului, printre care de două ori preşedinte al Consiliului de miniştri (24 iunie 1862-11 octombrie 1863; 14 iunie 1865-11 februarie 1866). După înlăturarea lui Cuza, este trimis în judecată la Înalta Curte, dar ulterior se retrag acuzaţiile. Creţulescu se reintegrează în viaţa politică, activând ca parlamentar, iar spre sfârşitul vieţii este ales preşedinte al Senatului (13 decembrie 1889-9 iunie 1890).
M.I.
