La mijlocul secolului al 19-lea, trei mari savanți aveau să revoluționeze medicina românească, și anume Victor Babeş, George Assaky și Nicolae Kalinderu. Acesta din urmă, primul internist român ale cărui lucrări au fost cunoscute în străinătate, după afirmația prietenului său, Victor Babeș, este considerat unul dintre cei mai mari clinicieni interniști și primul clinician cercetător din țară. Nicolae Kalinderu s-a născut pe 6 decembrie 1835, la București, într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă “fiul filosofului”. A decedat în satul Ciulnița, comuna Leordeni, județul Argeș pe 16 aprilie 1902.

În timpul Războiului de Independență a condus Serviciul de ambulanță de la Turnu Măgurele

Nicolae Kalinderu a studiat la Facultatea de Medicină din Paris, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur. În 1874, după ce şi-a susţinut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina şi apoi la Spitalul Brâncovenesc. În timpul Războiului de Independență a condus Serviciul de ambulanță de la Turnu Măgurele. Cu ocazia înnoirii corpului medical şi universitar din Bucureşti, care a avut loc în 1887, au fost numiţi profesori în cadrul Facultății de Medicină din Capitală trei mari medici: Victor Babeş, George Assaky şi Nicolae Kalinderu. Membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris, profesorul Kalinderu a realizat lucrări științifice care au devenit cunoscute în străinătate, fiind autorul primului tratat de medicină internă din literatura medicală românească, intitulat “Lecţiuni de clinică medicală” (1892). Cu prilejul unui discurs ţinut la Academia Română după moartea lui Nicolae Kalinderu, prietenul său, Victor Babeș, spunea că îl consideră “primul internist român ale cărui lucrări au fost cunoscute peste hotarele ţării”.

Împreună cu Victor Babeș, a inițiat studii care au avut o mare influență în medicină

Istoria medicinei româneşti îl menţionează pe Nicolae Kalinderu drept unul dintre cei mai mari clinicieni internişti, cel care a adus elemente noi în clinica medicală românească: o orientare histopatologică şi fiziopatologică. De asemenea, Kalinderu a fost primul clinician cercetător din România şi primul clinician care a înfiinţat un laborator ataşat clinicii sale. Împreună cu Victor Babeș, a inițiat studii care au avut o mare influență în domeniile histologiei, microbiologiei, diagnosticului și epidemiologiei leprei. A studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. De asemenea, a inițiat o serie de măsuri practice în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.

Colecționar de artă

Dincolo de pasiunea sa pentru medicină, Nicolae Kalinderu a fost și un iubitor al artei. Împreună cu fratele său, Ioan, administrator al domeniilor Coroanei Regale şi membru al Academiei Române, a cumpărat mai multe tablouri de-a lungul timpului, pentru ca apoi să înfiinţeze Muzeul de Artă al României. Din 1914, printr-un act de donație, colecțiile sale impresionante de obiecte reprezentative pentru arta medievală, arta tradiţională românească, dar şi cea franceză, italiană, flamandă şi germană au revenit statului. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea în care se aflau a fost bombardată, iar o parte dintre colecţii au fost distruse. În 1946, muzeul este desfiinţat, iar colecţiile revin Muzeului Naţional de Artă şi Arheologie. În imobilul aferent muzeului au funcţionat, de-a lungul timpului, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” şi Uniunea Artiştilor Plastici din România. Din 2005 a trecut sub administrarea Muzeului Naţional de Artă al României. O parte dintre colecțiile fraților Kalinderu se găsesc acum la Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti.

A fost unul din membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România

Nicolae Kalinderu a fost un medic foarte apreciat în țară și în străinătate și din 1890 a fost membru corespondent al Academiei Române. De asemenea, medicul stabilit în comuna argeșeană Leordeni a fost unul din membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.

Fratele Ioan Lazăr Kalinderu

Ioan Lazăr Kalinderu, fratele lui Nicolae Kalinderu, a fost un jurist, silvicultor și publicist român, confident al regelui Carol I, care a slujit timp de treizeci de ani ca administrator al domeniilor Coroanei și timp de trei ani ca președinte al Academiei Române. Educat în Franța, el a fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu. Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880. A fost expert în Drept Roman, dar încercările sale în domeniu, precum și studiile sale ulterioare de istoria Romei antice sunt în general văzute ca niște contribuții minore. Competența sa generală în calitate de interpret de lege a fost pusă la îndoială după ce s-a ocupat de Afacerea Strousberg, deși a lucrat la Curtea de Casație și la organisme internaționale de experți. Kalinderu a rămas în calitate de consilier juridic al lui Carol, ajutându-l și în negocieri directe cu naționali liberali și conservatori și a fost luat în considerare de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru.
În calitate de administrator al domeniilor Coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul. El a privit aceste metode ca o alternativă de lucru la reforma agrară, apărarea drepturilor de proprietate în timpul și după răscoala țărănească din 1907. A fost lăudat pentru pasiunea și dedicarea sa, dar și criticat pentru incertitudinea rezultatului lor. Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul muzeu de artă. O figură pitorească cu obiceiuri excentrice, adesea considerată ca fiind snoabă și servilă, a devenit un caracter stereotip pentru scriitori și pentru caricaturiștii de la revista “Furnica”. Promisiunea lui neîmplinită de a-și dona averea publicului a sfârșit într-un scandal postum care a durat în anii interbelici.