Web Analytics

Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş: „Rămân ferm, cred în PAM şi voi lupta ca acest partid să ajungă la oameni şi să îi reprezinte!”

de | 8.04.2016 10:57 | Actualitate

 

Ca urmare a speculaţiilor apărute în media online cu privire la apartenenţa politică a primarului Nicolae Diaconu, Biroul de Comunicare al Partidului Pentru Argeș și Muscel ne-a transmis un comunicat în care arată că: „Vă reamintim că Nicolae Diaconu a anunţat în luna martie că va intra în competiţia electorală pentru un nou mandat sub sigla Partidului pentru Argeş şi Muscel, în echipă cu Mircea Andrei pentru Consiliul Judeţean. Demisia domniei sale din PSD a stârnit o reacţie de vie frustrare la nivelul fostului partid, reacţie care continuă să se manifeste prin transmiterea de informaţii false şi speculaţii către media, cele mai recente vizând posibilitatea ca Nicolae Diaconu să se abată de la ceea ce şi-a propus în următoarea competiţie, întorcându-se către partidul respectiv”. La rândul său, Nicolae Diaconu își precizează ferm poziția: “Eu sunt la Primărie. Văd că alţii sunt în campanie. Nu m-am ocupat niciodată în a răspunde la provocări şi la dezinformări, dar ţin să fie foarte clar că am luat o decizie şi că – aşa cum am anunţat – îmi duc mai departe proiectele alături de Partidul pentru Argeşşi Muscel. Pornesc la drumul din 2016 cu o formaţiune şi cu un preşedinte despre care ştiu că îşi doresc şi că vor fi altceva pe scena politică locală. Eu vreau să contribui cu experienţa mea în administraţie, cu deschiderea mea şi cu toată voinţa la dezvoltarea municipiului Curtea de Argeş. La poziţionarea acestei localităţi acolo unde îi este locul, pe harta judeţului şi pe cea naţională. La nivel administrativ şi politic judeţean, după tot ce s-a demonstrat în ultimii ani, doar o formaţiune ca a noastră, dedicată judeţului, poate să lucreze în acelaşi spirit pe care eu ştiu că îl am, ca primar. Pe aceste criterii s-a întemeiat înscrierea mea în Partidul pentru Argeşşi Muscel şi nu ma abat în nici un fel de la decizia pe care am luat-o. Eu nu m-am mutat dintr-un partid în altul în ultimi 14 ani, ca să poată specula cineva că aş avea astfel de obiceiuri şi atitudini. Decizia mea de mă rupe de PSD şi, în special, de modul în care această formaţiune a înţeles să sprijini municipiul Curtea de Argeş, este irevocabilă. Nu am luat-o în grabă, ceea ce înseamnă că nici nu mă voi dezice de ceea ce am stabilit. Rămân ferm, cred sincer într-un partid al judeţului, cred în acest tip de proiect care se adresează direct şi doar intereselor comunităţilor noastre şi voi lupta pentru ca a PAM să ajungă la oameni şi să îi reprezinte pe aceştia.”, a transmis Nicolae Diaconu

 

Biroul de Comunicare al Partidului Pentru Argeș și Muscel

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii