”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (47)
Cristina Rousseau: – D-le director, vă rog să ne spuneți câteva date biografice despre dumneavoastră.
Nicolae Aldea: M-am născut pe valea Dâmboviței, unde încep Subcarpații Getici, în comuna Cândești Vale. Aici am făcut primii 4 ani de școală. Clasele V-VII le-am urmat în comuna Voinești, aflată la 5 kilometri de satul natal, distanță parcursă zilnic în opincile făcute de tatăl meu. După cele 7 clase am mers la Târgoviște, unde am terminat liceul în 1956. După liceu am mers la școala de ofițeri de Artilerie Antiaeriană, în orașul Brașov, unde, după un an și jumătate, am fost avansat la gradul de sublocotenent şi trecut în rezervă din motivele organizatorice ale Armatei Române din acea vreme. În acea perioadă șomajul fiind interzis, statul avea obligația să asigure un loc de muncă conform pregătirii. Astfel, am lucrat 2 ani la autobaza de transport Târgoviște, ca șef de coloană auto. Intenționând să îmi continui studiile, am dat examen la Institutul de Mine Petroșani, Facultatea de Electromecanică, pe care am absolvit-o în 1966. După finalizare, primul loc de muncă a fost la Motru – Exploatarea Minieră, pe post de inginer electromecanic.
C.R.: – În general, contactul cu primul loc de muncă rămâne în amintire. La dvs. cum a fost?
N.A.: – La primul meu loc de muncă m-am confruntat cu diverse probleme tehnice; voi prezenta una dintre acestea. Transportorul cu racleți utilizat pentru evacuarea cărbunelui din abataj nu mai funcționa la capacitatea nominală, ceea ce conducea la diminuarea producției sale. Motorul electric de la capul de acționare avea o construcție specială, fiind prevăzut cu rotor în dublă colivie. Am luat cursul de mașini electrice din facultate, am găsit cauza potențială pentru defecțiunea pe care o întâmpinam – întreruperea uneia dintre colivii. Soluția tehnică adecvată presupunea însă demontarea și scoaterea motorului din subteran pentru a fi reparat în atelier. Această operațiune era deosebit de dificilă, atât din cauza gabaritului și greutății motorului, cât și a condițiilor specifice mediului subteran. Din aceste motive, propunerea mea a întâmpinat opoziție din partea colegilor și a muncitorilor. Cu toate acestea, am realizat că intervenția respectivă reprezenta singura soluție viabilă și am decis să merg mai departe. În urma reparației, defecțiunea a fost eliminată complet, iar funcționarea transportorului a fost restabilită la parametri normali. Ca stagiar la Motru, am învățat importanța abordării temeinice a problemelor și convingerea că nu există situații fără soluție, atunci când acestea sunt analizate corect și tratate cu perseverență.
C.R.: – Până la a fi directorul societății Matrițe Dacia prin ce funcții ați trecut și la ce întreprinderi?
N.A.: – Primul post din UPAC a fost de inginer la atelierul de Întreținere, secția Roți Dințate. Ulterior, am devenit șef serviciu Mecanic Șef pe Întreprinderea de Autoturisme. Apoi am devenit Inginer Șef pe secțiile Autoutilări, Mașini Unelte, MECUS (Mecanizări complexe şi Utilaje de Sudură). În 1984, celor 3 secții li s-au adăugat şi două secții de Sculării (Uzina veche + nouă) și Atelierul de Matrițe de la Presaj, formând astfel fabrica de Mașini Unelte – Autoutilări, la care am fost director până în 1986.
Citește și Mario Perino – director tehnic italian: „Am vrut să înţeleagă că îmi plăcea România datorită ei” (V)
0 Comentarii