Web Analytics

Nicola Inquieto în cătuşe

de | 12.04.2018 17:27 | Actualitate

inquietoCu puţin timp în urmă s-au finalizat perchezițiile la locuința lui Nicola Inquieto, acum fiind dus la Rodali Supermarket, acolo unde vor continua în prezența lui.Foarte mulți oameni sunt disperați, deoarece nu știu ce se va întâmpla cu locuințele lor. Este vorba despre nu mai puţin de 400 de locuinţe construite de dezvoltatorul italian , în principal în zona rezidenţială din Găvana. Mulți și-au luat locuințe alegând varianta în rate direct de la dezvoltator și nu știu dacă vor mai avea sau nu case. Dacă nu au apucat să încheie un contract de vânzare-cumpărare la notariat, oamenii riscă să se trezească cu sechestru pus pe locuințe, în funcție de ceea ce vor decide autoritățile italiene.De asemenea, au fost organizate percheziții și în Italia, acolo unde fratele lui Nicola, Giuseppe Inquieto, a fost arestat, fiind bănuit de aceleași infracțiuni. În video apar imagini de la acțiunea polițiștilor atât la locuința din Italia a lui Giuseppe Inquieto, cât și de la perchezițiile desfășurate în Pitești, la Nicola Inquieto. Iată cum sună comunicatul DIICOT”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2002, pe teritoriul Italiei și al României a acţionat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracțiuni economico finanaciare şi spălarea banilor.
În fapt, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cadrul acestei proceduri penale, se reţine că gruparea era coordonată de către suspectul I.N. – cetăţean italian, care controla direct sau prin persoane interpuse mai multe societăţi, care erau parte integrantă din grupul infracţional organizat, cu roluri bine definite.
Activitatea infracţională a suspectului I.N. a început pe teritoriul statului italian în urmă cu mai multi ani, respectiv din anul 2002, prin înfiinţarea unor societati comerciale cu obiecte de activitate diverse (în principal în domeniul tehnologiei comunicaţiilor).
Ulterior, începând din anul 2004, unul dintre membri clanului de tip mafiot Zagaria, care a acţionat pe teritoriul României, respectiv suspectul I.N., direct şi prin intermediul membrilor săi de familie şi-a transferat în mod disimulat veniturile obţinute din activităţile infracţionale în România, ocazie cu care a înfiinţat de-a lungul timpului mai multe societăţi comerciale pe raza municipiului Piteşti, având ca obiect principal de activitate construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
Activităţile comerciale desfaşurate de către cele patru societăţi înfiinţate pe teritoriul României, în judeţul Argeş, s-au derulat sub o aparentă legalitate, iar profiturile obţinute în domeniul imobiliar au fost transferate de asemenea în mod disimulat către membrii familiei sale din Italia, aceştia din urmă având rolul de persoane interpuse în circuitul infracţional, adevăratul scop fiind de fapt finanţarea clanului de tip mafiot Zagaria, care acţionează pe teritoriul Italiei.
Prin intermediul acestui mod de operare, suspectul I.N.  a controlat, manipulat si transferat fluxuri financiare importante din România în Italia.
De asemenea, din materialul probatoriu a rezultat în mod clar probe care confirmă apartenenţa suspectului I.N. la clanul de tip mafiot Zagaria, fiind un membru important al acestui clan pe teritoriul României.Totodată, din conţinutul procedurii penale reiese ca suspectul I.N. a finanţat printre altele si sprijinit în mod concret deţinutii clanului DEI CASALESI, o fracţiune a clanului de tip mafiot Zagaria.
În cauză se efectuează activităţi complexe în vederea identificării şi strângerii de probe pentru savârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi grup infracţional organizat, respectiv asociere criminală de tip mafiot, aceasta din urmă raportată la legislaţia autorităţilor din Italia.
Faţă de suspect a fost emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia.
Acţiunea s-a desfăşurat în baza ordinului european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Italia (Parchetul Republicii din Napoli – Direcția Generală Antimafia).
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților autorităților judiciare italiene și al polițiștilor de investigații criminale și de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
La activități au participat și jandarmi”, se arată în comunicatul DIICOT.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii