Nicio ofertă pentru renovarea Gării Regale Curtea de Argeş. O nouă licitaţie, în ianuarie 2018

de | 21.12.2017 10:33 | Politica si Administratie

18 gara curtea de argesUn punct negativ și deloc plăcut legat de organizarea funeraliilor Regelui Mihai a fost faptul că Gara Curtea de Argeș nu a fost renovată în timp util, fiind acoperită cu două meshuri pentru a masca starea jalnică a clădirii. Ministerul Transporturilor nu a investit niciun leu în ultimii ani pentru renovarea din temelii a gării, iar la licitația organizată în această lună nu s-a prezentat niciun ofertant, după cum a precizat pentru Jurnalul de Argeș Oana Brânzan, purtător de cuvânt al SNCFR, cea care administrează practic gara.

Gara Curtea de Argeș este încadrată ca monument istoric clasa A, clădirea gării fiind declarată monument architectural unic, datorită construcției realizată după un model original francez, combinat cu elemente în stil românesc.
În perioada 14 iunie 2012-9 iulie 2015, gara Curtea de Argeș a fost administrată de firma Regiotrans a milionarului Costel Comana. Însă firma nu a investit nimic în reabilitarea clădirii.
După cum spune Oana Brânzan, „În 2016, Sucursala Regională CF Craiova a demarat procedurile pentru întocmirea și elaborarea documentațiilor tehnice în vederea eliberării Extrasului de Carte Funciară și emiterea Certificatului de Urbanism, documente necesare obținerii autorizației de reparații. După emiterea documentelor sus-menționate, lucrările pentru clădirea stației au fost introduse în lista obiectivelor de investiții din surse proprii pentru anul 2017, pentru realizarea expertizei tehnice și DALI – clădire monument istoric, elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparații, reabilitare și restaurare clădire călători din stația CF Curtea de Argeș”.
Pe 1 noiembrie 2017 a fost publicat în sistemul electronic de licitații publice (SEAP), cu termen de depunere a ofertelor 4 decembrie 2017, anunțul de licitație pentru întocmire expertiză tehnică și DALI (documentație tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), etapă premergătoare elaborării proiectului tehnic, prin care se stabilește conformarea funcțională, arhitecturală, volumetrică, constructivă, nivelul de echipare și dotare, precum și costurile estimative ale investiției.
„Deoarece la termenul din 4 decembrie nu a fost depusă nicio ofertă, CFR SA a relansat procedura de licitație pentru întocmire expertiză tehnică și DALI (documentație tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), cu termen de depunere a ofertelor până în data de 11 ianuarie 2018”, mai precizează Oana Brânzan.

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

FC Argeș U19, lider în topul FRF
FC Argeș U19, lider în topul FRF

Federația Română de Fotbal a publicat clasamentul celor mai bune echipe din Campionatul Național Under 19 în 2021. Topul este condus de FC Argeș, care anul trecut a jucat finala acestei întreceri, pierdută la loviturile de departajare în fața celor de la Viitorul...