Web Analytics

articol scris joi, 16 decembrie 2010

Ne vom înmulţi ca iepurii

De data asta, este blondă. Blondă, tânără şi femeie. Ea, PUTEREA. Puterea statului, care ne stăpâneşte pe toţi. Pe toţi cei prezenţi şi viitori. Că este în stare puterea să hotărască şi soarta celor care se vor naşte de aici înainte. Sau să decidă să nu se mai nască.
Blondă, tânără, seducătoare şi cu gropiţe în obraz. Puterea. De fapt, una dintre frumoasele doamne alese anume să facă parte din putere într-o multiplă trinitate păstorită de zeul cel mare. De data asta, nici Roberta, nici Elena. Nu-i reţin numele. Dar nu are nicio importanţă. Din partea mea, poate să rămână anonimă până la sfârşitul veacurilor. Dar istoria catastrofelor nu o va putea ocoli.
Doamna doctor. Expertă în economie. Consultantul economic chiar al şefului de guvern. Vă daţi seama că nicio hotărâre a domnului Boc şi a guvernului în plan economic nu se ia fără propunerea, fundamentarea sau măcar avizul doamnei în cauză. Că niciun proiect de lege nu pleacă la parlament până când distinsa doamnă nu se pronunţă.
Premierul are la dispoziţie o sumă de miniştri care, la rândul lor, au câte o grămadă de consilieri, dar nu merge numai pe mâna lor. Vrea să judece totul şi cu mintea lui. Iar în mintea lui se află mintea domanei cum o cheamă… I-o fi mergând, nu i-o fi mergând şi la inimă, nu se ştie dacă omul are şi aşa ceva cu apetitele de rigoare. Dar în mod sigur s-a cuibărit în capul său precum Atena, zeiţa deşteaptă, în ţeasta lui Zeus. De unde emană idei ce ne fericesc poporul.
Doamna doctor în economie cu influenţă în guvern, recunoaşte că în ultima vreme se nasc prea puţini copii faţă de numărul cetăţenilor al căror nume este şters din evidenţa populaţiei. Dar asta s-ar datora faptului că prea sunt răsfăţate mămicile cu concedii şi ajutoare băneşti, că prea se trăieşte bine în familii. Şi a găsit rezolvarea: cu cât se reduc mai mult aceste facilităţi, cu atât mai mult va creşte sporul demografic. Şi cu gura ei, care nu mai miroase a flori, ne spune răspicat ca să nu rămânem proşti: „Cei mai mulţi copii se nasc în ţările sărace, iar în ţările bogate, cei mai mulţi copii se nasc în populaţiile sărace!”
Formidabil! A fost găsită soluţia! De acum în colo, tot cetăţeanul din România trebuie să înţeleagă ce pare de neînţeles, anume că tot ce se întâmplă cu ciuntirea veniturilor, aruncarea în şomaj, coplata la medic, lacăte puse pe spitale şi pe şcoli, câte doi bolnavi în pat şi fără medicamente, etc, etc, etc, are pe dedesubt un scop nobil, acela de creştere a populaţiei ţării. Cu cât mai săraci, cu atât mai prolifici. Ne vom înmulţi ca iepurii. Şi tot ca ei vom muri vânaţi.
(Prof. Marin Ioniţă)

Distribuie!

0 Comentarii

România răspunde dur Rusiei după criticile privind Portul Giurgiulești: „Propagandă stalinistă”

Ministerul Afacerilor Externe de la București a reacționat dur la declarațiile venite de la Moscova după preluarea Portului Giurgiulești de […] Citește!

Opt ani de la „10 August”. Protest în Piața Victoriei pentru comemorarea violențelor din 2018

Se împlinesc opt ani de la protestul din 10 august 2018, iar luni seară, în Piața Victoriei din București, este […] Citește!

România, vicecampioană europeană U18 la baschet feminin! Tricolorele revin în elita Europei după 14 ani

Echipa națională feminină de baschet U18 a României a încheiat pe locul secund FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B. […] Citește!

Vlad Mihalache, record național și calificare în semifinalele Europenelor de natație! Românul a impresionat la Paris

Vlad Mihalache a început în forță Campionatele Europene de natație de la Paris. Înotătorul român s-a calificat în semifinalele probei […] Citește!

Alertă în Argeș: 19 primării nu sunt încă înscrise pe Ghișeul.ro. Termenul-limită este 25 august

19 primării din județul Argeș nu s-au înrolat încă în platforma națională Ghișeul.ro, deși administrațiile locale au obligația legală de […] Citește!

Controale ANPC pe litoral: amenzi de 1,2 milioane de lei și produse de peste 86.000 de lei retrase

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat sancțiuni de aproximativ 1,2 milioane de lei în urma verificărilor desfășurate pe litoral între […] Citește!

Reguli noi pentru transportul alcoolului și tutunului în România. ANAF și Vama schimbă modul în care verifică „consumul personal”

Autoritățile înăspresc regulile privind produsele accizabile aduse în România din alte state membre ale Uniunii Europene. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, […] Citește!

Judecătorul Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești dă replica Inspecției Judiciare

Judecătorul Costin Andrei Stancu, de la Curtea de Apel Pitești – unul dintre magistrații care l-au condamnat definitiv pe fostul […] Citește!

BNR ține dobânda-cheie la 6,5%. Inflația rămâne la peste 10%

Banca Națională a României nu modifică dobânda de politică monetară. Consiliul de administrație al BNR a decis, în ședința de […] Citește!

Guvernul scoate 5,1 milioane de lei pentru intervenții pe Dunăre care pot salva centrala de la Cernavodă

Guvernul a aprobat o nouă finanțare de urgență pentru lucrările de pe Dunăre, în contextul debitului scăzut al fluviului. Ministerul […] Citește!

Șapte persoane arestate după atacul asupra ambulanței din Cluj

Ancheta privind atacul asupra unui echipaj de ambulanță din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, a dus la arestarea preventivă a șapte […] Citește!

Urșii au fost văzuți în 11 localități din Argeș

În perioada 3-9 august, jandarmii argeșeni au intervenit în urma a 20 de apeluri primite la 112 care semnalau prezența […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

dan-andronic-editorial

Am înfrânt! România nu a primit un certificat de sănătate, ci unul de handicap economic

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete