Web Analytics

Narcis Sofianu: „Mi-e scârbă să merg în față cu oameni care poartă tricoul unei echipe și joacă la altă echipă”

de | 2.09.2016 09:45 | Actualitate

Liberalul Narcis Sofianu nu neagă că și-ar dori un fotoliu de parlamentar la alegerile din acest an, dar spune că înainte de asta, mai importantă pentru el este respectarea unui principiu pe care l-au imbrățișat PNL-iștii care n-au făcut servilism la PSD.

 „Îmi doresc să candidez pentru o funcție de deputat, dar le-am comunicat și unor colegi de-ai mei, ca să fie foarte bine informați, pentru mine chestiunea cu candidatura a trecut în plan secund față de poziționarea mea clară. Și sunt convins că am foarte mulți colegi care gândesc așa, inclusiv d-l Nae Eugen: oameni care au demonstrat mediocritate și servilism față de PSD nu au ce să caute pe listele PNL în această toamnă, în județul Argeș. Poate va trebui să dau un exemplu și chiar să mă retrag pentru a susține acest principiu, ca să arăt că țin foarte mult la acest principiu. Ăsta este crezul meu și crezul colegilor mei. Cel puțin deocamdată nu există un conflict între conducere, eu sau domnul Popa, separat, sau domnul Bica și nu știu ce primari din PNL, dar mahoritatea membrilor PNL, și dintre cei din conducerea județeană, și acei primari care nu fac parte din conducerea județeană, vrem acest lucru”, a explicat, vineri, Narcis Sofianu.

„Problema a provenit de la colegi care poartă tricou PNL și joacă la altă echipe”

Consilierul local PNL precizează însă că acest lucru nu va însemna și plecarea sa din partid. „Nu vreau să-mi dau demisia din PNL, pentru că e mai greu. După 21 de ani, s-a format un fel inerție… Dar aș putea să nu mai candidez, tocmai pentru a demonstra că acest principiu, pentru mine, e mai puternic decât o eventuală candidatură a mea. Și spun asta nu pentru că aș fi lipsit de speranță în privința unei candidaturi, dar vă spun că mi-e scârbă să merg în față, și la depunere de coroane, cu oameni care poartă tricoul unei echipe și joacă la altă echipă. Și asta s-a văzut inclusiv la alegerile locale. Eu am plătit un preț și pentru asta. Nu spun că am fost cel mai bun candidat pe care l-a avut PNL-ul. Am fost cel mai bun dispus să candideze. Dar eu nu am făcut nici figurație, nici nu m-am vândut nici nu m-am dus în concediu în campanie electorală. Am purtat o campanie așa cum am știut eu s-o port, cu experiența, cu principiile mele. Rezultatul a fost cel care a fost. Problema a provenit de la colegi care, v-am spus, poartă tricou PNL și joacă la altă echipe”, mai spune Narcis Sofianu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii