Web Analytics
scris miercuri, 03.10.2018

Narcis Sofianu: ”Îi cerem demisia domnului Cornel Ionică din funcția de primar. Este evident că din punct de vedere administrativ nu poate mai mult”

Consilierul local liberal Narcis Sofianu a vorbit la conferința de presă a PNL Argeș de miercuri 3 octombrie despre procesul pierdut definitiv de primarul Cornel Ionică cu ANI la Înalta Curte.

Narcis Sofianu: ”Îi cerem demisia domnului Cornel Ionică din funcția de primar. Este evident că din punct de vedere administrativ nu poate mai mult”

”Domnul Ionică încearcă să inducă în eroare. Chiar conflictul de interese în care a fost implicat domnul Cornel Ionică a fost tranșat definitiv de instanțe. Ținând cont de colegialitatea de partid, e posibil ca domnul prefect Emilian Dragnea să strecoare greșeli în actul de eliberare din funcție a domnului Ionică. În conformitate cu legislația în vigoare, eliberarea din funcție trebuie să se facă în 6 luni de la hotărârea Înaltei Curți. Sper ca domnul prefect să nu mai aștepte șase luni”, a declarat Narcis Sofianu.

Tot Narcis Sofianu a spus că împreună cu colegii săi liberali din Consiliul Local, ”îi cerem demisia domnului Cornel Ionică din funcția de primar. Este evident că din punct de vedere administrativ nu poate mai mult. Nu facem cererea de demisie dintr-o antipatie față de domnul Ionică. Noi am depus mai multe proiecte de hotărâri ce au fost sfidate de domnul primar Ionică”.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...