Web Analytics
scris vineri, 26.05.2017

Muzeul Judeţean Argeş participă la Târgul European al Castelelor

targ muzeuMuzeul Judeţean Argeş participă, în perioada 27-28 mai 2017, la a treia ediţie a Târgului European al Castelelor. Evenimentul, unic în România, organizat de Primăria Municipiului Hunedoara împreună cu Muzeul Castelului Corvinilor, se desfășoară la Castelul Corvinilor şi are drept scop promovarea monumentelor istorice de valoare din ţară şi din Europa.

Muzeul Judeţean Argeş participă la Târgul European al Castelelor

Pe parcursul evenimentului, specialiști ai Serviciului Istorie şi ai Biroului Relaţii Publice din cadrul Muzeul Judeţean Argeş vor promova Cetatea Poienari alături de celelalte obiective ale Muzeului Judeţean Argeş.

În cadrul Târgului European al Castelelor, Muzeul Judeţean Argeş îşi va putea face cunoscută oferta turistică şi va putea prezenta principalele elemente de atracţie turistică şi istorică ale obiectivelor reprezentate. Tot cu această ocazie vor fi distribuite publicului participant materiale de promovare şi informare despre atracţiile turistice ale judeţului Argeş.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii