Web Analytics

Muzeul Judeţean Argeş, largă paletă de atracţii pentru numeroşii vizitatori

de | 5.06.2014 13:12 | Cultură

Instituție de prim rang, Muzeul Judeţean Argeş are în structura sa secţii de istorie, ştiinţele naturii, artă, case memoriale „Dinu Lipatti”, „Liviu Rebreanu” şi alte obiective de patrimoniu în zonele Curtea de Argeş (Cetatea Poenari) şi Câmpulung (Castrul Jidova). Muzeul asigură tezaurizarea, restaurarea, conservarea, expunerea diverselor obiecte remarcabile spre ilustrarea civilizaţiei argeşene şi româneşti şi punerea în valoare a colecţiilor de interes artistic, istoric şi de ştiinţele naturii, în scopul studierii şi educării vizitatorilor. Muzeul Judeţean Argeş are o largă paletă de obiective, expoziții și atracții pentru numeroșii vizitatori: Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Galeria Naţională de Artă Naivă, Expoziţia permanentă de Ştiinţele Naturii – Ecologie, Cabinetul numismatic, Flori de mină – Comorile adâncurilor, Expoziţia permanentă de istorie, Muzeul Sportului Argeşean şi Planetariul. La Planetariu pot fi vizionate următoarele spectacole: Două bucăţele de sticlă – Miracolul telescopului; Astronomyths – Cerul de toamnă; Regatul luminii; Kaluoka’hina – reciful minunat; Călătorie în Sistemul Solar; Galaktos; Originile vieţii; Împărăţia luminii. Muzeul Judeţean Argeş are program de vizitare pentru toate secţiile între orele 9.00-17.00 de marţi până duminică. Cadrele didactice însoţitoare beneficiază de gratuitate, iar tarifele de vizitare sunt 2 lei pentru copii, studenţi, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi 5 lei pentru celelalte categorii de vizitatori. Preţul unui abonament este de 10 lei pentru copii şi 20 lei pentru adulţi şi include vizitarea tuturor expoziţiilor. La Planetariu, programul de vizionare este de luni până duminică şi cuprinde 5 spectacole / zi: 10.00, 12.00, 14.00, 16.00, 17:30, iar programări se pot face la numărul 0723344586. Programul de vizitare  al Cetăţii Poienari, situată în comuna Arefu, Căpăţâneni, în sezonul estival este de luni până duminică, în intervalul orar 09:00-18:00, iar taxa de intrare este 2 lei pentru copii, studenţi, pensionari şi 5 lei pentru adulţi. Castrul Roman Câmpulung – „Jidova” situat în cartierul Pescăreasca, Şoseaua Națională Piteşti-Câmpulung nr. 127, are program de vizitare de marţi până duminică, între orele 09:00-17:00.
Anemona Georgescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii