Web Analytics
scris miercuri, 19.02.2025

Muscelul Câmpulung s-a întărit și la nivelul conducerii

Nu numai la nivel de lot s-a întărit divizionara secundă Muscelul Câmpulung, ci și în ceea ce privește conducerea și stafful tehnic.

Muscelul Câmpulung s-a întărit și la nivelul conducerii

Preparatorul fizic Ionuț Bîclea a plecat de la echipă din cauza unor probleme personale, iar în locul lui a venit Alexandru Petcu. Tot o noutate în stafful tehnic este și Daniel Barbu, care a făcut parte din conducerea CS Mioveni, club ce a fost exclus din loga secundă.

La nivelul conducerii,muscelenii l-au cooptat și pe Claudiu Cojocaru (în fotografie), fostul președinte executiv al exclusei CS Mioveni. Nu este clar dacă a venit tot pe această poziție și la ultima clasată din Liga 2 sau are un alt rol în conducere.

Am adus un preparator fizic nou, cel cu care am fost doi ani a avut o problemă de familie și a trebuit să ne părăsească. Alex Petcu a venit alături de noi. I-am adus pe Claudiu Cojocaru și Daniel Barbu, de la Mioveni, care se vor ocupa de tot ce înseamnă organizarea echipei și organizarea actelor.

Au venit lângă noi, sperăm să ne ajute și să ne îndeplinim obiectivul”, ne-a spus Costin Ghiță, președintele clubului Muscelul Câmpulung.

Citește și: Emoții pentru Muscelul Câmpulung! Atacantul Valentin Buhăcianu s-a accidentat și ratează restul sezonului!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FC Argeș are un nou sponsor

METABET CF S.A. se alătură Familiei Vulturilor! FC Argeș are plăcerea să anunțe concretizarea unui...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...