Momente triste pentru comunitatea academică din Argeş şi din ţară. S-a stins din viaţă Marin Mocanu, primul rector al Universităţii din Piteşti şi unul dintre cei mai apreciaţi filologi din România. Anunţul dureros a fost făcut duminică 5 mai de către Dumitru Chirleşan, actualul rector al UPIT.

Născut pe 6 august 1926 în comuna Mozăceni, Marin Z. Mocanu a urmat cursurile primare la şcoala din sat în perioada 1934-1938. Şi pentru că a arătat, încă de pe atunci, atracție către studiu, părinţii îl trimit la oraş, să înveţe carte la liceu, actualul Colegiu Naţional „I.C. Brătianu”, cu profesori vestiţi pe vremea aceea, dintre care se detaşa profesorul de limba română George Aman, cel care, mai târziu, îi va fi coleg de învăţământ universitar.

L-a avut profesor pe George Călinescu

Dovedind reale aptitudini intelectuale şi sprijinit, cu mari eforturi materiale, de familie, la îndemnul profesorilor săi, Marin Mocanu pleacă la Facultatea de Filologie din cadrul celei mai mari universităţi din ţară. Perioada studenţiei (1946-1950) coincide cu epoca de mari eforturi din partea intelectualilor filologi de a realiza dezideratele fundamentale ale Academiei Române și anume un sistem ortografic coerent şi stabil, o gramatică normativă şi un dicţionar al limbii române. Aşa se face că tânărul student Marin Z. Mocanu are şansa să-şi formeze şi să-şi definitiveze orizontul intelectual sub îndrumarea unora dintre titanii filologiei române așa cum sunt George Călinescu, Tudor Vianu, T. Papahagi, I. Iordan, Al. Graur, Em. Petrovici, J. Byck, B. Cazacu, I. Coteanu, D. Macrea şi Al. Rosetti, al cărui asistent va deveni în 1950, la terminarea facultăţii. Demn de reţinut că a absolvit facultatea cu „Diploma de merit”, lucru extrem de rar în acea perioadă şi cu asemenea profesori. Încă din ultimii ani ai facultăţii şi apoi, ca tânăr asistent, este cooptat în colectivele lărgite constituite pe lângă Institutul de Lingvistică pentru adunarea de fişe lexicale de dicţionar şi pentru redactarea unor capitole din „Gramatica limbii române” apărută, în prima ediţie, în anul 1954.

Marin Mocanu a funcţionat ca asistent la Catedra de Limba Română a Universităţii din Bucureşti, condusă de academicianul Al. Rosetti, până în luna iulie a anului 1952, când are loc cunoscuta „epurare” a celor care nu aplicau suficient de convingător tezele staliniste în domeniul lingvisticii. Este îndepărtat, pentru exact zece ani, din învăţământul superior alături de Al. Rosetti, Al. Graur, I. Coteanu etc. După o perioadă de şomaj, în toamna aceluiaşi an este încadrat la Şcoala Generală din oraşul Costeşti, unde funcţionează, împreună cu soţia sa, Lizica Şerban (Mocanu), educatoare la aceeaşi şcoală, timp de trei ani. În ciuda tuturor obstrucţiilor de ordin politic (a refuzat multă vreme să devină membru de partid), valoarea sa umană şi profesională se face remarcată şi astfel reuşeşte ca, în octombrie 1955, să se transfere ca profesor de limba română şi director al Liceului Seral de pe lângă Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti (1955-1959) şi, după aceea, ca inspector şcolar la Secţia de învăţământ a oraşului Piteşti şi, periodic, profesor metodist în cadrul Cabinetului pedagogic de pe lângă Secţia de învăţământ a regiunii Argeş.

A condus singur, fără decani, cele trei facultăţi înfiinţate la Pitești

Renumele de „ctitor al învăţământului superior argeşean” îl capătă, întrutotul îndreptăţit, după înfiinţarea Institutului Pedagogic din Piteşti, fapt petrecut în anul 1962. Este momentul în care, în arealul argeşean şi muscelean, apărea prima instituţie de învăţământ superior, care va pregăti serii succesive de cadre didactice pentru învăţământul gimnazial din toată ţara. În interiorul acestei instituţii se formează un cerc de intelectuali autentici, de mare anvergură, care vor adăuga oraşului Piteşti, pe lângă renumele de mare centru industrial şi pe acela de centru de cultură. Se punea, astfel, piatra de temelie a ceea ce va deveni, peste ani, Universitatea din Piteşti. Pentru a acoperi cu cadre didactice cele cinci specializări cu care a început învăţământul superior argeşean (română, matematică, biologie, chimie-fizică, educaţie fizică), conducătorul instituţiei, numit atunci „prorector”, apelează la cadre didactice universitare din Bucureşti şi la profesori de mare competenţă argeşeni, precum Şerban Cioculescu, Gh. Vrabie, Augustin Z.N. Pop, S. Teleman, George Aman, Ilie Stănescu, Al. Bera etc. Timp de cinci ani (1962-1967), a condus singur, fără decani, cele trei facultăţi înfiinţate, ocupându-se de tot ce a însemnat organizarea unei instituţii noi, de la încadrarea cu personal de îngrijire până la crearea şi dotarea bazei materiale, de la amenajarea spaţiilor de locuit pentru studenţi până la întocmirea statelor de funcţii. Un volum de muncă enorm, o cheltuială teribilă de energie şi de timp pentru a pune în practică o idee benefică întregului spaţiu spiritual argeşean. Şi cel mai tânăr rector din ţară (avea 36 de ani) a reuşit.

După ce lucrurile au fost aşezate pe făgaşul lor la Piteşti, profesorul Marin Z. Mocanu este trimis la un lectorat de limbă română la două dintre cele mai prestigioase universităţi din Italia și anume din Torino şi Milano. Timp de doi ani (1967-1969) îi învaţă pe studenţii italieni limba română şi îi ajută să descopere cultura şi civilizaţia română, dar se perfecţionează și în cunoaşterea limbii italiene şi a influenţelor acesteia asupra limbii noastre.

Până la pensionare (1986) coordonează învăţământul filologic şi este şeful Catedrei de Limba şi Literatura Română şi Limbi Străine. În 1992, după ce instituţia pe care a creat-o şi pe care a condus-o atâţia ani devine Universitatea din Piteşti, revine la catedră, unde îi sunt încredinţate trei dintre cursurile filologice fundamentale: Limba română contemporană (I), Istoria limbii române şi Gramatica comparată a limbilor romanice.

După organizarea studiilor postuniversitare de Master la Facultatea de Litere (2004), predă cursuri în cadrul modulului „Dinamica structurală a limbii române contemporane”. Ca titular de curs, dar şi ca seminarist a căutat permanent cele mai potrivite metode de a-i atrage pe studenţi spre studiul temeinic, argumentat şi conştientizat, al problemelor de limbă.

Dumnezeu să îi odihneasă în pace sufletul ales!