Web Analytics
scris luni, 14.07.2025

Moșoaia: Bărbat reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu

În ziua de 13 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Moșoaia: Bărbat reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu

Polițiștii au fost sesizați în seara zilei de 12 iulie a.c., de o femeie în vârstă de 52 ani, din Moșoaia, despre faptul că, fostul ei concubin, în vârstă de 51 de ani, din Pitești, s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metrii de locuința ei, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu, emis la data de 11.07.2025.

Citește și Medic judecat pentru uciderea a 15 pacienţi

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...