Senatul a adoptat un proiect de lege care schimbă fundamental modul în care sunt tratate crimele comise împotriva femeilor, introducând pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid. Inițiativa stabilește pedepse mai severe, extinde mecanismele de prevenție și permite intervenția rapidă a autorităților chiar și în lipsa unei plângeri din partea victimei.

Noua reglementare definește femicidul ca fiind uciderea unei femei pe criterii de gen și îl include explicit în categoria infracțiunilor grave, cu sancțiuni care pot ajunge până la detenția pe viață. Proiectul a fost elaborat cu sprijinul senatoarelor USR Simona Spătaru și Cynthia Păun și vine pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri de violență extremă împotriva femeilor.
Actul normativ introduce o clasificare clară a femicidului în trei tipuri: intim (comis de partener sau fost partener), non-intim și indirect. În cazul faptelor săvârșite de soți, concubini sau persoane aflate într-o relație de control asupra victimei, pedepsele sunt înăsprite considerabil.
Totodată, legea prevede obligația instituțiilor statului de a colecta și analiza date la nivel național privind cazurile de femicid, urmând să fie publicate rapoarte anuale despre victime și agresori. Scopul este identificarea timpurie a riscurilor și prevenirea tragediilor înainte ca acestea să se producă.
În plenul Senatului, inițiatorii au subliniat că, deși România dispune deja de instrumente legale precum ordinele de protecție sau incriminarea violenței domestice, aplicarea acestora este adesea deficitară. Noua lege pune accent și pe prevenție: instruirea polițiștilor și magistraților, dezvoltarea rețelei de adăposturi pentru victime și derularea de campanii publice menite să schimbe percepțiile despre violența de gen.
Pe lângă pedepsele mai dure pentru omor, proiectul majorează sancțiunile pentru fapte precum hărțuirea, amenințarea sau lovirile și introduce măsuri suplimentare de protecție pentru copiii rămași în urma crimelor. De asemenea, sunt prevăzute elemente educaționale, prin includerea temelor despre respect, egalitate și prevenirea violenței în programa școlară.
Inițiativa legislativă a trecut de Senat și urmează să fie supusă votului final în Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va fi adoptată, legea va marca una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani în combaterea violenței împotriva femeilor în România.




0 Comentarii