SIF Moldova (SIF2), emitent la Bursa de Valori București care gestionează active de circa 2 miliarde lei, mizează puternic pe afine, în contextul în care în vara anului 2018 a achiziţionat un teren de circa 24 hectare în Popeşti, judeţul Argeş, pe care vrea să dezvolte a treia fermă, şi consideră că investiţia aduce randamente mai mari decât cele de la bursa de la Bucureşti. Totodată, societatea are în derulare ultimele operaţiuni pentru achiziţia a încă unui teren în Argeş, unul de 10 hectare, după ce în august a majorat capitalul social al companiei care se ocupă de afacerile cu afine cu 3,3 milioane lei, la 22 milioane lei, sumă vărsată integral pentru finanţarea investiţiei.
Mihai Ion (foto), primarul comunei Popești, ne-a confirmat investiția celor de la SIF Moldova în sudul județului și a declarat pentru “Jurnalul de Argeș”: „Da, așa este, au cumpărat în vară 24 de hectare și continuă să se dezvolte, astfel încât plantația respectivă să fie de cel puțin 32 de hectare, din câte știu eu. Vă dați seama că pentru localitatea noastră o astfel de investiție este binevenită, în special pentru faptul că se vor crea locuri de muncă în număr foarte mare, chiar dacă multe dintre ele vor fi doar sezoniere. Din câte ne-au spus investitorii, în perioada de recoltare, care durează trei luni pe an, va fi nevoie de peste 300 de oameni care să lucreze zilnic la această fermă”.
F. Silvestru
Câștigați 1880 USD în profit prin extragerea de criptomonede precum Bitcoin (BTC), Litecoin (LTC) și Dogecoin (DOGE)
CryptoKeying este considerată o platformă de încredere și inovatoare pentru minerii de...
0 Comentarii