Web Analytics

articol scris joi, 09 martie 2017

Modificări în privatizarea Oltchim

Oltchim digi 24
Oltchim digi 24
Ministerul Economiei, Mihai Tudose a purtat, joi, la Râmnicu Vâlcea, o nouă serie  de discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, administratorii judiciari, administratorul special şi conducerea combinatului Oltchim, pe marginea stadiului procesului de vânzare după insolvenţă a companiei. 
 „Cunosc foarte bine situaţia combinatului Oltchim şi recunosc rolul deosebit pe care acesta îl are în economia locală şi cea naţională. Mai mult, cred ca e important să dezvoltăm un ecosistem economic în jurul combinatului, legat de un viitor hub energetic prin care să dăm substanţă mediului de afaceri din zonă. Rezultatele bune înregistrate îmi confirmă încrederea  în păstrarea statutului de  actor regional important în domeniul chimic în piaţa centrala şi est europeană. Guvernul este preocupat de  situaţia comunităţii locale şi avem dialog permanent cu administratorii şi reprezentanţii salariaţilor pentru a ne asigura ca rezultatul aplicării planului de reorganizare va răspunde nevoilor reale ale companiei, statului şi angajaţilor”, a declarat ministrul.
 
Oltchim urmează să fie vândut pe pachete de active, eliminând SPV-ul, pentru a respecta principiul discontinuităţii economice solicitat de Uniunea Europeană, iar investitorii care preiau aceste pachete nu vor fi obligaţi să preia şi angajaţii, însă administratorii sunt de părere că este imposibilă renunţarea la aceştia.

Distribuie!

0 Comentarii

ITM Arges

ITM Argeș. Transparența veniturilor salariale, obligatorie la autorități și instituții publice!

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice, cu  excepția celor de apărare, ordine publică şi […] Citește!

Alina Peșu, delegată la semifinala CM U20! Românca va arbitra Italia – Spania

Arbitra română Alina Peșu a fost delegată la semifinala Cupei Mondiale de fotbal feminin U20 dintre Italia și Spania. Partida […] Citește!

Soprana Marta Sandu Ofrim cântă acasă, alături de Orchestra Filarmonicii Piteşti

Scena Centrului Multifuncțional Pitești va găzdui joi, 24 septembrie, începând cu ora 19, un eveniment cultural de excepție. Soprana de […] Citește!

Ondřej Berka va arbitra meciul Suedia – România din Liga Națiunilor

Arbitrul ceh Ondřej Berka a fost desemnat să conducă partida dintre Suedia și România, programată vineri, 25 septembrie, de la […] Citește!

Euro atinge un nou maxim istoric. BNR a anunțat un curs de 5,2788 lei

Leul s-a depreciat din nou în raport cu euro. Banca Națională a României a anunțat miercuri, 23 septembrie, un curs […] Citește!

Trei argeșeni au ajuns după gratii. Au încălcat ordine de protecție

Trei argeșeni au fost reținuți pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. Unul dintre aceștia a fost deja arestat […] Citește!

Iarna a venit pe Transfăgărășan. Prima ninsoare abundentă a depus 10 cm de zăpadă, iar drumarii au intervenit

Vremea s-a răcit brusc în zona montană, iar pe Transfăgărășan a căzut deja prima ninsoare abundentă din acest sezon. Zăpada […] Citește!

Amenzi definitive pentru Albalact, Covalact și Dorna Lactate. Tribunalul București a respins contestațiile companiilor

Tribunalul București a menținut definitiv sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței companiilor Albalact, Covalact și Dorna Lactate, controlate de grupul francez […] Citește!

Când brandul devine o a doua natură – alegerea încălțămintei de sport care te definește

Există o linie fină între o pereche de pantofi sport cumpărată la întâmplare și una aleasă cu cap. Piața de […] Citește!

Argeșean reținut pentru conducere fără drept și sub influența alcoolului

Polițiștii din Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar de conducere a unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat și […] Citește!

Sondaj: 86.1% dintre români consideră că prețurile vor crește în următoarele șase luni

Miercuri a avut loc lansarea celei de-a doua ediții a cercetării sociologice “INDEXUL Sentimentului Economic Newmoney.ro – INSCOP”, în cadrul […] Citește!

Cât va costa rovinieta. Taxa se scumpește de la 1 octombrie

Rovinieta intră într-un nou sistem de calcul de la 1 octombrie 2026, când prețul plătit de șoferi va depinde, pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Hai cu anticipatele!

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete