Web Analytics
scris marți, 15.10.2024

Modificare majoră pentru românii care au conturi Revolut

Revolut, instituția financiară care până acum a reușit să facă în așa fel încât autoritățile fiscale să-i ocolească, a cedat. Din decembrie, românii care au conturi, dar mai ales datorii, vor avea sumele poprite.

Modificare majoră pentru românii care au conturi Revolut

Aplicația financiară Revolut, care are peste 4 milioane de utilizatori în România, a anunțat oficial începerea implementării progresive a IBAN-ului local românesc propriu. IBAN-ul (International Bank Account Number – număr internațional de cont bancar) local românesc urmează să fie  furnizat, din ultimul trimestru al anului 2024, de către sucursala din România a băncii digitale europene Revolut Bank UAB (companie înregistrată în Lituania).  Sucursala Revolut va începe să funcționeze efectiv în decembrie 2024, asigurând în continuare o prezență integral digitală a serviciilor bancare (fără prezența unei rețele de unități bancare) – se mai arată în comunicatul companiei. 

Citește și: Proiect adoptat: Angajații pot solicita două zile libere de la serviciu ca să facă analize screening

„Atât clienții noi, cât și clienții existenți din România vor primi un număr de cont cu un IBAN Revolut românesc. Toate conturile vor fi administrate de sucursala din România a Revolut Bank UAB.​​​​​”- a menționat Revolut. 

La finalizarea migrării, clienții din România ai Revolut vor fi mutați pe sucursala românească, dar își vor păstra cardurile și istoricul tranzacțiilor, se va modifica doar numărul IBAN pentru conturile în lei, a explicat, luni, Gabriela Simion, manager general al Sucursalei Revolut Bank UAB România.

Dacă până acum ANAF putea face popriri pe conturile clienților din România ai Revolut prin banca Revolut Bank UAB din Lituania, din decembrie 2024, odată cu migrarea anunțată de fintech, popririle se vor face direct prin sucursala din România.  „Când vine vorba de popriri, trebuie să o facă prin Lituania. Acum va fi prin România”, a precizat managerul general al Sucursalei Revolut Bank UAB România, Gabriela Simion

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită