Web Analytics
scris joi, 21.09.2023

Modelul lasconian în politică. De la „nu mă pasionează” la onoarea de a deschide lista pentru europarlamentare

Biroul Național al USR a decis ca în fruntea listei de candidaturi pentru alegerile europarlamentare de la anul să stea primărița de la Câmpulung. Elena Lasconi a primit, astfel, recunoașterea meritelor de a atrage lumina reflectoarelor din postura de edil, fiind considerată un vârf de lance eficient în lupta electorală.
Anunțul de la USR a picat la puțin timp de la momentele în care Lasconi și-a declarat, direct sau subtil, intenția de a avea încă un mandat de primar la Câmpulung. Atât în fața presei locale, dar și la nivel național, primărița nu a ascuns ideea continuării activității pe plan local. ”Eu îmi doresc foarte mult să continui la Câmpulung. Știu că aș avea șanse să fiu europarlamentar, aș avea șanse să fiu parlamentar… Nu mă pasionează! Mi se pare că te închide cineva într-o cutie cu conserve”, a declarat Lasconi la ”Insider politic”, la ”Prima TV”, chiar pe 1 aprilie.

Modelul lasconian în politică. De la „nu mă pasionează” la onoarea de a deschide lista pentru europarlamentare

Pe de altă parte, însă, exprimându-și bucuria față de propunerea venită din partea partidului, Elena Lasconi nu a precizat fără echivoc opțiunea pentru calitatea de europarlamentar. ”O să continui să muncesc cu pasiune pentru Câmpulung. Avem multă treabă, iar la anul e maraton de alegeri”, a postat Lasconi pe o rețea de socializare. Știind bine faptul că scrutinul pentru Parlamentul European este primul din seria de patru procese electorale de la anul. Adică alegerile locale sunt după aceea…
C.I.B.

Citește și Elena Lasconi, locomotivă a USR la europarlamentare. „Lupta o să fie și mai grea”

Citește și Curtea de Conturi o taxează pe primăriţa Lasconi privind contractele pentru „Câmpulung 500”: „Contractul de achiziţie publică a fost divizat în trei contracte de valoare mai mică”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...