Web Analytics
scris vineri, 10.01.2020

Miuțescu și-a luat la revedere cordial de la colegii pesediști din CJ Argeș

La sfârșitul anului trecut, președintele PNL Argeș, Adrian Miuţescu, a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului. Așa că astăzi, în prima ședință extraordinară din acest an, liderul grupului liberal din Consiliul Județean Argeș a anunțat la finele întrunirii că și-a depus demisia din legislativul județean. Adresându-i-se președintelui Dan Manu acesta a mulțumit pentru modul în care au interacționat și au lucrat pe perioada a aproape patru ani. La rândul său, Dan Manu, i-a mulțumit pentru colaborare și i-a urat succes în noua funcție. Într-o atmosferă cordială, liderul liberal și-a luat la revedere de la colegii social democrați, strângându-și cu toții mâinile ca și cum discuțiile aprinse și atacurile politice din plenul CJ, de anul trecut, nici nu au avut loc.

Miuțescu și-a luat la revedere cordial de la colegii pesediști din CJ Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită