UPDATE Miting, luni seara, în Piaţa Milea

de | 5.03.2018 09:04 | Actualitate

miting1Eveniment pro-european, în Argeș. Astăzi, steagul Uniunii Europene, primit de la Parlamentul European, de la Bruxelles, sosește la Pitești. Organizatorii acțiunii își arată astfel susținerea pentru apartenența României la valorile europene. Steagul Uniunii Europene, de mari dimensiuni, a fost expus în piețele centrale din orașele europene în care se află mari comunități românești, precum și în principalele municipii din România.

La ora 17:30, va fi desfășurat în Piața Primăriei Pitești. Ulterior, steagul va fi purtat, în marș, prin centrul orașului, până la Prefectura Argeș, unde este programat să ajungă la ora 18:00.

Odată cu steagul mare UE, alte trei steaguri trec prin Pitești,cu destinația București.

“Sunt trei steaguri UE, unul mare, care are peste 70 mp și două steaguri mici, luate de la Bruxelles, care vor fi înmânate prmierului Dăncila, mâine, în jurul orei 10, la sediul Guvernului. Și mai avem unul al Romaniei care are peste 100mp. Cele mari vor fi desfasurate și purtate de participanti de la Primarie, către Prefectură. Același lucru se va întâmpla și mâine dimineață, la 09:30, în Piata Victoriei,  înainte de predarea celor doua steaguri mici ale UE”, precizează Traian Paparete, într-un comunicat ActivAG Piteşti,

Evenimentul va continua cu miting de protest în Piața Vasile Milea.  Pe 6 martie, steagul UE pleacă de la Piteşti penru a fi depus, simbolic, la Guvernul României, în semn de protest față de lipsa lui din poza oficială de la investirea premierului Viorica-Vasilica Dăncilă.

 Foto arhivă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

1 Comentariu

  1. Buna ziua, multumim pentru articol
    Va rugam din suflet insa sa modificati un pic textul si anume:
    Este vorba de cele 2 steaguri de dimensiuni standard @Aducem steagul inapoi – care au fost luat de la Bruxelles si care -acestea- le vom preda Guvernului de la Bucuresti – si care – sunt insotite pe tot traseul lor de steagul mare al @Stafeta Steagului Uniunii Europene – care este o alta actiune- pornita din Februarie 2017. Repet, Stafeta insoteste cele doua steaguri- care de data asta ele sunt cumva personajele principale. Prezenta steagului mare intareste mesajul si il face mai vizibil.

    Va multumesc anticipat- Maria Elena Vanghelatou- Dumitrescu