Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au trimis în judecată pentru luare de mită patru angajați de la morga Spitalului Județean Argeș. Este vorba de Nedelcu Cristian, Maria Marinel, Stan Vasile și Păun Marian, toți cercetați în libertate. Dosarul a fost instrumentat ca urmare a numeroaselor plângeri și sesizări penale venite de la rude ale unor persoane decedate, care au spus că a trebuit să dea angajaților de la morgă bani și bunuri pentru pregătirea ori ridicarea cadavrelor. Printre cei care au făcut sesizări se numără și primarul Bebe Ivan de la Băbana, care a reclamat patru cazuri de acest gen.
Autopsierii cereau bani și când era vorba de cazuri sociale
În acest dosar a fost formulat inclusiv un denunț la DNA. Este vorba de martorul Titus Voinopol, patronul unei firme de pompe funebre cu punct de lucru lângă Spitalul Județean, care a formulat la DNA Pitești un denunț împotriva autopsierului „CRISTI” din cadrul serviciului de anatomie patologică, despre care afirmă că „«acoperit» de șefi, pretinde și primește sume cuprinse între 200-300 lei de la familiile persoanelor decedate, duse la morga spitalului, precum și sume între 100-200 lei, de la firmele de pompe funebre, pentru a le trimite familiilor decedaților”. După cum precizează procurorii în continuare, „martorul vorbește chiar de situația organizării unor «licitații» printre patronii de pompe funebre, spre a stabili cine oferă mai mult pentru serviciile de recomandare”.
În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că angajații cereau șpagă chiar atunci când era vorba de cazuri sociale și dau ca exemplu un caz petrecut în decembrie 2012, când doi angajați de la CRRPH Vulturești au venit la morgă să ia cadavrul lui Aurel Badea, primitor de ajutor social și care nu avea nicio rudă: „Autopsierii de serviciu Nedelcu Cristian și Maria Marinel, deși au fost atenționați că este vorba de un caz social, le-au cerut „să dea ceva” pentru a pregăti cadavrul. Au dat 50 lei. Inculpații nu au fost mulțumiți și motivând că au lucrat doi, le-au cerut „să mai pună ceva”, astfel că au mai primit încă 50 de lei. Ambii martori precizează că nu li s-a dat nicio chitanță și dacă nu dădeau acei bani, luau cadavrul nepregătit și dezbrăcat”.
Angajații de la morgă, după ce au primit șpagă o sticlă de whisky: „Așa ceva beau numai tractoriștii”
Angajații Primăriei Băbana s-au confruntat în mai multe cazuri cu cereri de mită de la angajații de la morgă pentru ridicarea unor cadavre, deși acestea erau cazuri sociale. Într-un singur caz, după ce primarul Bebe Ivan l-a sunat pe Tănase Ghițulescu, șeful compartimentului personal de la Spitalul Județean, autopsierii nu au cerut șpagă. A fost o excepție. Și asta pentru că în ianuarie 2014, trei angajați de la Primăria Băbana – Adina Prodănel, Ion Șuță și Mihai Șchiopu – au mers să ridice un cadavru de la morgă. Și, după cum precizează procurorii, „cunoscând situația din experiențele anterioare, fiind vorba tot de un caz social, Șuță Ion a luat de la domiciliu o sticlă de 2,5 litri țuică, iar primarul Bebe Ivan i-a dat martorei Prodănel Adina o sticlă de whisky, cu scopul de a fi înmânate autopsierului de serviciu, în cazul de față inculpatului Maria Marinel. După ce a achitat taxa pentru eliberarea actului constatator de deces, martora Prodănel Adina i-a dat inculpatului Maria Marinel sticla de whisky, acesta primind-o cu observația „așa ceva beau numai tractoriștii”. De asemenea, a primit de la martorul Șuță Ion sticla de 2,5 litri cu țuică, apoi a eliberat cadavrul fără a îl mai spăla, doar îmbrăcându-l. La domiciliu, s-a observat că pentru a fi îmbrăcat mai repede, se tăiaseră hainele cadavrului nou cumpărate pentru înmormântare, atitudine contrară atribuțiilor de serviciu”.
Iată și un caz probat cu date, venite inclusiv de la Spitalul Județean. În 2014, conform rechizitoriului întocmit de procurori, „martorii Deaconescu Elena și Mircea, precum și alte rude, s-au deplasat la morga spitalului pentru ridicarea cadavrului numitei Papuc Filofteia, sens în care l-au contactat pe autopsierul de serviciu, inculpatul Nedelcu Cristian care, în prezența și altor aparținători, le-a spus că procedura de urmat este aceea să i se dea lui banii, iar în ziua următoare să se prezinte pentru ridicarea cadavrului și a actului de deces. Susțin ambii martori că i-au dat inculpatului suma cerută, 400 lei și într-adevăr în ziua următoare au primit cadavrul și documentele de înmormântare. Martora Diaconescu Elena a menținut acuzarea și la confruntarea efectuată. Declarațiile martorilor se coroborează cu datele furnizate prin adresa din 20 ianuarie 2016 a Spitalului Județean de Urgență Pitești, făcându-se dovada că nu s-au încasat taxele cuvenite spitalului și deci întreaga sumă de 400 lei a rămas asupra inculpatului Nedelcu Cristian”.
În total, cei patru angajați de la morga Spitalului Județean Argeș au fost trimiși în judecată pentru 11 infracțiuni de luare de mită, iar instanța a dispus confiscarea a câteva zeci de milioane de lei vechi de la inculpați.
12 martori au fost deja audiați în acest dosar, iar alți 17 – printre care se numără și primarul de la Băbana – vor fi audiați după începerea procesului.
Dr. Dan Manu, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş: „Nu toţi patru sunt angajaţi la Medicină Legală”
Am luat legătura și cu dr. Dan Manu, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș pentru a ne spune un punct de vedere vizavi de cei patru angajați trimiși în judecată pentru luare de mită. „Nu sunt toți patru angajați la Medicină Legală. O parte sunt angajați, dar pe niște proceduri exterioare. Legat de eventualele măsuri disciplinare, acestea sunt apanajul conducerii Spitalului Județean”.
Am dorit să stăm de vorbă și cu managerul Spitalului Județean – dr. Dan Olariu – pentru a ne spune ce măsuri disciplinare s-au luat în cazul celor patru angajați, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.
Primarul Bebe Ivan: „Ăştia de la morgă luau tot ce prindeau, fie că erau bani sau băutură”
Foarte deschis și comunicativ s-a dovedit în schimb Bebe Ivan, primarul de la Băbana, atunci când l-am contactat pentru a sta de vorbă pe marginea șpăgilor de la morga Spitalului Județean, șpăgi ce au fost cerute și angajaților primăriei pe care o conduce.
„Angajații de la morgă mi-au cerut un miliard despăgubiri după ce a apărut în presă un articol despre ei și cazurile de la Băbana și aia m-a ambiționat. Eu am făcut acum vreo doi ani o adresă către domnul Raed Arafat, adresă în care ceream să se efectueze o anchetă la morga Spitalului Județean. Nici până acum nu am primit răspuns. Această adresă a apărut în presă la vreo lună după ce am trimis-o. Ulterior, un procuror m-a chemat să dau declarații legate de cazurile de mită de la morgă. N-am mai putut să dau înapoi, am spus tot adevărul. Deși erau cazuri sociale – au fost în total patru înmormântări – ei cereau bani de la obraz. Jaf la drumul mare! E un angajat la morgă care are ultimul tip de BMW, își parchează mașina și nu se ia nimeni de el, e șmecher! Am înțeles că toată conducerea spitalului știa de cazurile de mită de la morgă. Ăștia de la morgă luau tot ce prindeau, fie că erau bani sau băutură”.
Material realizat de Denis Grigorescu