Web Analytics
scris miercuri, 01.01.2025

Mircea Rednic și Dănuț Lupu, la un pas de bătaie!

Daniel Chiriță a povestit, la „Suflet de rapidist”, potrivit Fanatik.ro, de un conflict între Dănuț Lupu (în fotografie) și Mircea Rednic, când „Puriul” și-a acuzat coechipierii de blat.

Mircea Rednic și Dănuț Lupu, la un pas de bătaie!

Daniel Chiriță a jucat patru ani și jumătate la Rapid, timp în care a reușit să cucerească titlul de campion al României, să câștige Cupa. Acesta a vorbit despre un moment dezamăgitor pe care l-a trăit în perioada când evolua pentru Rapid București.

Fost campion al Giuleștiului în 1999, acesta a povestit un episod care i-a avut în prim-plan pe Mircea Rednic și Dănuț Lupu. La acea vremea, Mircea Rednic și-a acuzat colegii de echipă de blat.

A fost o perioadă scurtă când am fost trimis la FC Național, am jucat cu Rednic, am fost colegi, apoi a venit antrenor, au fost niște divergențe la echipă cu un meci Rapid – Farul, că s-a făcut blat. Rapidul era la retrogradare, noi eram pe locul doi sau trei. Schumacher îl sunase pe unul negru cu care jucase la FC Argeș și îi spunea: în glumă să vină și adversarii cu ceva, dacă vor să câștige.

Rednic a auzit, ne duceam la biliard la IDM și în seara premergătoare meciului, Schumacher, Lupu și Bolohan au fost plecați, au venit la 4 dimineața. De acolo s-a făcut acea conexiune, am făcut 0-0 cu Farul și apoi Rednic a aruncat-o pe nu știu cine, apoi a venit Lupu pe la Pro Rapid, făcea scandal mare, spărgea farfuriile. A zis că dacă îl prinde pe Rednic îl bate.

L-au anunțat pe Rednic să nu vină. I-a zis nea Mircea s-o termine. Eu rămăsesem atunci în cantonament cu Sabău. Au fost niște discuții, niște glume, Schumacher nu a mai vrut să meargă, că era dezamăgit, Lupu, la fel, și am jucat la Reșița atunci, am câștigat și i-am retrogradat. Rednic ne-a acuzat direct”, a declarat Daniel Chiriță, la „Suflet de rapidist”.

Citește și: Daniel Oprița, cel mai bun antrenor din Liga 2, în ancheta FRF

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

La mulți ani, George Stan!

Astăzi este ziua de naștere a lui George Stan, soț, tată și antreprenor din Argeș. Familia,...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită