Web Analytics
scris miercuri, 29.01.2025

Mircea Lucescu: “Am învățat alfabetul împreună cu tata, care era analfabet!”

Cel mai titrat antrenor român a povestit, pentru Formula AS, cum a ajuns dintr-un puști sărac, plecat dintr-o camera în care dormeau toți membrii familiei să-și câștige respectul în întreaga lume. Lucescu a vorbit și despre relația sa cu Dumnezeu, dar și despre educația pe care trebuie să o aibă fotbaliștii.

Mircea Lucescu: “Am învățat alfabetul împreună cu tata, care era analfabet!”

“Am pornit dintr-o familie cu cinci copii, tata venise îm­pușcat de la Cotul Donului și a stat mai mult prin sa­natorii, mama avea grijă de toți. Nu doar la mine, la majoritatea celor care au reușit în viață, să­răcia a fost cea care ne-a împins spre evoluție, spre cunoaștere, spre o curio­zitate de a înțe­lege ce se întâmplă în jur” 

Acasă n-am avut nici bibliotecă, n-am avut nimic. Am avut doi părinți nemaipomeniți, dar cu posibilități limitate. La 5 ani, am învățat alfabetul îm­preună cu tata, care, fiind analfabet, fusese obli­gat de Partidul Comunist să facă 4 clase. Și le-a făcut! Când am ajuns pe clasa a II-a, el terminase ciclul primar.

“Înainte de fotbal, cea mai mare binecu­vântare a copilăriei mele a fost natura. Foarte puțin timp petreceam în casă, doar seara, în rest, eram pe-afară tot timpul! Pe atunci, nici la școală nu aveai cine știe ce condiții: aveam un maculator pentru toate materiile, pe care îl țineam la spatele pantalonilor, nici vorbă de ghiozdan”, a spus Lucescu.

Mircea Lucescu, despre fotbalul copilăriei:

“Acasă o duceam greu. N-aveam decât două perechi de teniși pentru toți patru băieții, pe care, în sezoanele friguroase, le încălțam cu rândul. De multe ori, răscumpăram de la unul dintre frații mei, căruia îi făceam lecțiile, dreptul de a purta tenișii”. 

Mircea Lucescu, despre prețul succesului:

“Am spus-o mereu: prețul succesului este singurătatea. Când ajungi acolo, sus, singurul sprijin rămâne familia. În fa­milie nu vezi nici compătimire, nici critici, vezi doar dragoste și înțelegere”.

Mircea Lucescu, despre educația fotbaliștilor:

“Pentru mine, întot­deauna, pe primul loc a fost edu­cația. La orice echipă am fost, și în țară, și în străinătate, oriunde aveam o de­plasare, în ziua de dinaintea me­ciu­lui, re­zervam un ghid și făceam turul ora­șului, aflam tot ce era im­por­tant despre locul respectiv. Unii mor­măiau”, a mai declarat selecționerul României, potrivit Fanatik.ro.

Citește și: Un neamț va arbitra meciul FCSB – Manchester United!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FC Argeș are un nou sponsor

METABET CF S.A. se alătură Familiei Vulturilor! FC Argeș are plăcerea să anunțe concretizarea unui...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...