Web Analytics
scris sâmbătă, 16.11.2024

Mircea Lucescu a condamnat gestul fotbaliștilor din Kosovo: „Au fost penibili!”

Scene fără precedent în jocul România – Kosovo! Fotbaliștii oaspeților nu s-au mai întors de la cabine, iar partida a fost abandonată. UEFA urmează să dea un verdict în acest sens. Partida a fost întreruptă în prelungiri și nu s-a mai reluat. Mircea Lucescu, selecționerul României, a oferit prima reacție în urma acestor evenimente fără precedent.

Mircea Lucescu a condamnat gestul fotbaliștilor din Kosovo: „Au fost penibili!”

Potrivit Fanatik.ro, acesta a explicat, la flash-interviu, faptul că gestul kosovarilor este penibil, în contextul în care n-au fost capabili să termine partida pe teren.

Au fost penibili prin comportamentul lor neprofesionist. N-aveau voie să iasă de pe teren. E ceva ieșit din comun. N-aveau niciun motiv să protesteze în acest fel. Suntem sportivi și trebuie să ne facem treaba pe teren.

Au fost niște provocări evidente. N-au fost incidente pe parcursul partidei, nu s-a strigat împotriva lor. Este inadmisibil un astfel de comportament.

N-am cuvinte, nici nu se mai poate discuta. E o rușine pentru toată lumea, un sentiment de jenă față de ei, ca sportivi. Se vede de la o poștă că au încercat să facă asta.

Urmează să terminăm competiția așa cum trebuie, în fața Ciprului”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.

Citește și: România – Kosovo, meci cu risc

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Norocul lui Gheorghe Zamfir la Piteşti

Sâmbătă, 9 noiembrie, am avut șansa să particip, alături de alți colegi jurnaliști, la un eveniment de excepție: naistul nostru de geniu, Gheorghe...

Din ediția tipărită