Web Analytics
scris vineri, 20.09.2024

Mircea Geoană: Reflecții despre tinerețe și liceu

Mircea Geoană, diplomat de marcă și fost ministru de externe al României, a împărtășit recent amintiri din perioada liceului, subliniind impactul acestor ani formativi asupra dezvoltării personale și profesionale. Într-un interviu, el a discutat despre provocările și lecțiile învățate în adolescență, reflectând asupra valorii educației și a prieteniei.

Mircea Geoană: Reflecții despre tinerețe și liceu

Geoană a descris anii de liceu ca fiind esențiali pentru dezvoltarea sa, atât pe plan intelectual, cât și emoțional.„Este locul care pe mine m-a făcut om. Am făcut un TedEx în sala de spectacole unde cântam în orchestra rock a liceului, la bas (…). Am fost eliminat de câteva ori, am fost poznaş. Am fost clasă de băieţi. Erau mulţi copii pe vremea aia, erau decreţeii în acţiune (…). Era destul de meritocratic liceul, era pe bune, pe toceală. Am intrat cu 9,40, am terminat mai slab. Am terminat binişor, dar a fost adolescenţa şi atunci noi ne revoltam. Liceul a fost destul de strict (…). Au fost ani fantastici. Aveam discuri de muzică occidentală, un coleg ştia să facă rost de discuri. Era închiderea perioadei de deschidere”, a povestit Geoană.

Citește și: Acuzaţii grave ale unei mămici! La Şcoala 13 din Piteşti înscrierea copiilor la clasa zero s-ar face pe bază de plic

El a fost întrebat despre diferențele dintre vârfurile din educaţie şi analfabeţii funcţional.
„Cred că e cea mai mare dramă a României, dacă te uiţi în sensul naţional, de ţară, de oameni. Cred că nu a avut România niciodată, în ultimii… nici între războaie că atunci era o politică sistematică să iei copiii de la ţară să le dai cămin la oraş (…). În perioada comunistă, cu toate păcatele sale, era investit în ceva mai egalitarist. Acum cred că avem cea mai nedreaptă societate pe care am avut-o în ultimii 70-80 de ani. Şi este ciudat să fii în Europa, economia să crească, să ai resurse şi să ai copii de la ţară care să nu facă liceul, să nu poată să îşi facă viaţa. Cred că este cea mai mare problemă a României şi cred că este o problemă atât de dureroasă că nici măcar nu are rost să o punem în ton politic”, a răspuns Mircea Geoană.


Citește și: Fosta primăriţă Elisaveta Tudose, operată la şold de dr. Cătălin Cârstoiu, se recuperează greu, acasă, la Coşeşti

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită