Web Analytics
scris luni, 27.10.2025

Mircea Dinescu, poezie cu mesaj dur, după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: Era prea mare tîrla de boieri/ Și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie

Poetul Mircea Dinescu a compus o poezie cu un mesaj extrem de dur, după inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului. Mesajul poetului este legat de faptul că Iisus Hristos nu a putut să fie prezent în Casa Domnului pentru că ”era prea mare tîrla de boieri”.

Mircea Dinescu, poezie cu mesaj dur, după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului: Era prea mare tîrla de boieri/ Și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie

Citește și Echipe suplimentare din alte județe rezolvă problema gazului de la Mioveni

”Discursul lui Iisus la o zi după inaugurarea Catedralei Neamului

Preafericite, iartă-mă că ieri

n-am vrut să vin la tine în odaie,

era prea mare tîrla de boieri

și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie.

Așa că m-am urcat pe-un tomberon

ca să privesc filmarea pe-un perete

în care eu pictat pe cer, în tron,

vă turnam vin să nu muriți de sete.

Cei însetați însă n-au fost primiți

că amărîții n-aveau loc în strană,

așa c-aș vrea, dacă-mi îngăduiți

să-i las să-mi bea tot sîngele din rană

și trupul meu, precum am și promis,

să îl împart afară ca pe-o pîine

celor care trăiesc cu mine-n vis

sperînd că omul nu devine cîine.”, scrie Mircea Dinescu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită