Mircea Andrei vrea să-i rezerve senatorului Tămagă un post de prim-vicepreşedinte PDL

de | 27.01.2011 10:09 | Culise

Preşedintele PDL, Mircea Andrei, continuă să stea cu ochii în grădina PSD, de unde şi-a propus să „culeagă” nu numai primari, ci şi parlamentari. După cum se ştie, Andrei a declanşat o campanie furibundă de racolări din ograda pesedistă, iar cel pe care şi-ar dori cel mai mult să-l vadă vopsit în portocaliu este senatorul Constantin Tămagă. Imaginea bună de care se bucură acesta, tradusă într-un însemnat capital electoral, îi face serios cu ochiul lui Mircea Andrei, astfel că acesta a început să ducă o înverşunată muncă de lămurire cu senatorul PSD, în încercarea de a-l determina pe acesta să treacă în barca portocalie. Liderul PDL pare chiar foarte sigur că va avea şi succes în operaţiunea de racolare, câtă vreme avem informaţii că la viitoarele alegeri din cadrul PDL, unul din cele două posturi de prim-vicepreşedinţi ai filialei va rămâne neocupat, fiindu-i rezervat lui Constantin Tămagă, pentru momentul când acesta se va decide să facă pasul la PDL. Când se va întâmpla asta este însă greu de anticipat, câtă vreme senatorul social-democrat a dezminţit nu numai cu fermitate, ba chiar şi cu iritare, zvonurile care-l dădeau ca şi plecat din PSD, spunând că nu pleacă din partidul în care se află nici dacă va fi dat afară. Şi cum este genul de om care nu se mai poate juca cu vorbele la vârsta şi experienţa pe care le are, s-ar putea ca Mircea Andrei să facă urechi lungi ca de măgăruş, tot aşteptându-l pe Tămagă cu funcţia pe tavă.
(ELECTRO-CUTARE)

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

”Good vibes” pentru prima oară pe scena Filarmonicii Pitești
”Good vibes” pentru prima oară pe scena Filarmonicii Pitești

Festivalul internațional de canto pentru copii și tineret ”Good vibes” s-a desfășurat la Pitești, în perioada 20-21 mai 2022.  La această competiție, s-au înscris peste 200 de copii, din care au rămas 100 de copii, după preselecții, din România, Republica...

Pitești: Reabilitarea scărilor publice, pe strada Făgăraș
Pitești: Reabilitarea scărilor publice, pe strada Făgăraș

Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, a executat lucrări aferente proiectului ”Reabilitare scări publice strada Făgăraș, zona blocurilor E1-E2, E2-E3, E3-E4 - Școala Gimnazială Alexandru Davila, municipiul Pitești, județul Argeș”....


Loading RSS Feed