La Mioveni, primii beneficiari ai programului BEBELUȘUL au intrat deja în posesia tichetelor. Programul se aplică doar copiilor născuți începând cu data de 1 martie 2024 și dacă unul dintre părinți are domiciliul stabil în orașul Mioveni de cel puțin 1 an (12 luni anterior depunerii cererii).
„De la data de 1 martie a acestui an, de când programul a devenit funcțional, au fost depuse 18 dosare, până în prezent fiind eliberate 12 tichete valorice, restul beneficiarilor urmând să le primească în zilele următoare.
Prin acest program, Primăria Mioveni și Consiliul Local acordă un stimulant financiar, sub forma unui tichet în cuantum de 3000 lei net, fiecărui nou-născut în cazul nașterii înregistrate la maternitatea Spitalului Mioveni sau 2000 lei net fiecărui nou-născut în cazul nașterii înregistrate la alte maternități din țară sau din străinătate”, au transmis reprezentanții primăriei.
Tichetul nominal cu valoarea stimulentului se acordă o singură dată, iar suma va putea fi utilizată pe o durată de 12 luni calendaristice de la data emiterii, doar la agenți economici parteneri ai proiectului: https://emioveni.ro/primaria-mioveni/programul-bebelusul/1600-lista-agenti-economici-programul-bebelusul
Detalii suplimentare găsiți aici: https://emioveni.ro/primaria-mioveni/programul-bebelusul
0 Comentarii