Încă o campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună s-a desfășurat, marți, 14 mai, în zona de picnic Făget – potrivit unui comunicat de presă remis de Servicii Edilitare pentru Comunitate (SEdC) Mioveni.
Citește și: Pitești. La 18 ani, a furat un telefon mobil și a fost prins!
25 de animale au beneficiat astfel, gratuit, de această intervenție și peste 130 în total în cadrul celor trei campanii organizate anul acesta de Primăria Mioveni şi SEdC Mioveni, cu sprijinul Asociației Tierhlife Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura.
Conform sursei citate, „campania s-a adresat exclusiv proprietarilor de câini și pisici din oraș și a vizat reducerea numărului de animale fără stăpân. Eliminarea posibilităţii înmulţirii haotice este singura metodă prin care se poate ţine sub control populaţia canină, iar numărul animalelor fără stăpân poate fi redus în timp”.
Sterilizarea aduce și alte beneficii în ceea ce privește starea de sănătate a animalului: reducerea agresivității la masculi, reducerea apariției tumorilor mamare și a infecțiilor uterine la femele, precum și a cancerului de prostată la masculi și elimină disconfortul creat de perioadele de călduri – se mai arată în comunicatul de presă.
SEdC Mioveni le reamintește proprietarilor de câini că, potrivit Legii 258/2013 privind modificarea și completarea OUG 155/2001, este obligatorie sterilizarea câinilor cu și fără stăpân (art. 13.2) aparținând rasei comune și metișii acestora, iar nerespectarea respectivei prevederi se sancţionează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei!
0 Comentarii