Web Analytics
scris joi, 03.06.2021

Mioveni. Campanie de ecologizare, de Ziua Mediului

Sâmbătă, 5 iunie, administrația locală a orașului Mioveni în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș, serviciile publice și Penitenciarul Mioveni vor marca Ziua Mondială a Mediului printr-o amplă acțiune de colectare a deșeurilor din natură, în cadrul proiectului “Argeșul Curat” demarat de ADI Servsal.
Sub coordonarea echipelor din cadrul primăriei Mioveni se vor organiza acţiuni de ecologizare în mai multe zone verzi din oraș, accent punându-se pe malurile râului Argeșel și zona Pădurii Făget.
Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntari de toate vârstele sunt invitați să se alăture acestei campanii de ecologizare. Aceștia sunt așteptați sâmbătă dimineață, pe 5 Iunie, la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 – 09.00. Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.
Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...