Web Analytics

Mioveni. Atenţie la arderile de mirişti şi vegetaţie uscată!

de | 22.09.2021 09:43 | Actualitate

Aproximativ 4000 mp de vegetaţie uscată au ars, marți, 21 septembrie, în zona Kaufland Mioveni, într-un incendiu cauzat, cel mai probabil, de neatenţia unei persoane care a folosit focul într-un spaţiu deschis.
Deși echipajele de pompieri ale Detașamentului Mioveni și SVSU Mioveni, care au intervenit, alături de Poliția Locală, nu au identificat nicio persoană la fața locului, atragem atenția încă o dată asupra faptului că arderea miriștilor și a vegetației uscate de pe terenurile agricole sau pășuni, nesupravegheată și fără acordul autorităților este ilegală.
Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei.
Permisul de lucru se poate obţine de la sediul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Mioveni, situat la adresa: Strada B-dul Dacia, Şcoala Veche, etajul I, cu următorul program pentru eliberarea permiselor de lucru cu focul:
• Luni – Joi, orele 08:00 – 16:00
• Vineri, orele 08:00 – 14:00.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii