Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, și echipa PSD au fost astăzi în mijlocul cetățenilor din Bogați, Beleți-Negrești, Boțești, Leordeni, Călinești, Stâlpeni și Hîrtiești. Sunt comunități în care administrațiile locale, cu sprijinul Consiliului Județean și al parlamentarilor PSD, au reușit să facă performanță și să aducă dezvoltare.
Pe lângă fondurile alocate deja pe parcursul acestui an și nu numai, Guvernul Marcel Ciolacu a aprobat o Hotărâre prin care în #Argeș vor ajunge în plus 104.300.000 de lei pentru toate localitățile din județ.
Fondurile vor putea fi folosite pentru investiții și funcționare! Sunt fonduri pentru drumuri, școli, creșe, canalizare, apă, sistemul de sănătate și dotări. Este una dintre cele mai mari alocări de fonduri de până acum pentru județul Argeș pentru proiectele locale. Și asta pentru că PSD pune interesul cetățenilor pe primul loc!
PSD – Calea Sigură pentru Argeș și pentru România!
CMF 11240017
0 Comentarii