Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță o reformă amplă a sistemului de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap. Potrivit News.ro, oficialul promite reguli mai stricte pentru a elimina fraudele și pentru ca sprijinul statului să ajungă doar la persoanele cu dizabilități reale, nu la cei care profită de sistem.
„Reformăm sistemul de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap! Această reformă va fi doar despre cei care trăiesc zi de zi cu o dizabilitate şi care au nevoie de sprijin real şi corect din partea statului”, anunţă ministrul Muncii într-o postare.
Citește și: Ministerul Mediului: Programul Rabla, relansat în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei
El arată că „de ani de zile, sistemul a fost pus la încercare şi există situaţii clare de abuzuri şi fraude, persoane care au obţinut grade de handicap fără să aibă nevoie, în timp ce alţii, cu probleme reale, s-au lovit de birocraţie şi de evaluări inegale”.
„Această nedreptate a slăbit încrederea oamenilor în instituţii şi a îngreunat accesul la resurse pentru cei care chiar au nevoie. În curând, Ministerul Muncii va pune în transparenţă publică noile criterii privind încadrarea în grad de handicap şi o metodologie care va limita abuzurile, va proteja adevăraţii beneficiari şi resursele statului. În controalele efectuate în diverşi ani au fost identificate probleme şi tipologii de fraude. Pentru toate au fost dispuse măsuri de remediere şi reverificări suplimentare. Însă, este clar că actualul sistem lasă loc pentru fraude. Banii contribuabililor nu ajung doar la beneficiarii oneşti”, menţionează Florin Manole.
Ministrul Muncii mai spune că avem multe situaţii unde lipsesc cererile de evaluare complexă, documentele de identitate, referatele, scrisorile medicale.
„În unele cazuri s-au folosit parafe falsificate. Există procente importante din dosarele verificate care nu respectau criteriile de încadrare în grad de handicap. În unele cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală. În altele, jumătate din dosarele verificate nu aveau documente medicale. Sute de persoane figurau în sistemul informatic, dar nu aveau documente fizice care să susţină deciziile. Noile criterii şi metodologia pe care le vom propune vor face ca toate aceste probleme să fie mult diminuate şi, astfel, resursele publice să fie utilizate corespunzător”, afirmă Manole.
Citește și: Ministrul Educației are de două ori mai mulți consilieri decât Bolojan
0 Comentarii