Web Analytics
scris vineri, 05.07.2024

Ministrul Iorgulescu, contra Filarmonicii Piteşti

În numele celor care au apreciat amintirile mele de culise, mai adaug unul, după mult timp.
Când am înființat Filarmonica Pitești (orchestră, cor, administrativ), am dorit să avem și un consiliu artistic de primă mână. Când am aflat că Ioan Holender, organizatorul Festivalului internațional „George Enescu”, va veni în țară, îl așteptam cu trei casete de concert gata înregistrate, la Hotelul „Ramada” din Sibiu. Distractiv, nici nu am știut să intru în camera mea, în acel an, 2007, primisem un soi de cartelă.

Ministrul Iorgulescu, contra Filarmonicii Piteşti

A apărut la ora 8.00. Mi-am luat inima în dinți și m-am așezat, neinvitat, la masa dumnealui. Am vorbit cu entuziasm de Filarmonica Pitești, i-am oferit DVD-urile, i-am vorbit de primele trei concerte, de reacția publicului și de dorința mea fierbinte de a fi președintele Consiliului artistic al Filarmonicii Pitești.
– Măi, tinerilor, felicitări! Eu credeam că țara e săracă, dar dacă la Pitești, oraș modest, apare o filarmonică, din nimic, asta înseamnă că există potențial artistic și sunt bani. Dar ne mai trebuie cineva în consiliu, ministrul Culturii!, îmi zice.
– Nicio problemă, maestre! Mâine sunt la dumnealui.
Dl. Holender (foto) îmi dă toate datele de contact, pentru a face contractul, și se retrage spre cameră. Încă era un bărbat falnic, leonin, cu un zâmbet măreț pe față. Uitasem că în R.O.F., scrisesem că președintele Consiliului artistic sunt… eu și că nu primesc niciun ban. Dar găseam eu soluții!
Am dormit la „Ramada” din Sibiu, până la urmă m-am descurcat cu cartela, cu lumina… A doua zi, cum îi promisesem d-lui Holender, eram la Ministerul Culturii. Plecasem cu mașină de ocazie din Sibiu, apoi la București, la 12.00 eram pe Kiseleff. Doream să jucăm pe cai mari. Doar soția se interesa de soarta mea, nu știa pe unde mai umblam.
Din fericire, ministrul Adrian Iorgulescu era liber. Păstrase secretara de dinainte de mandatul său, ne știam. Am intrat intempestiv.

– Știți, la Pitești am făcut o filarmonică. Ar fi o onoare să faceți parte din Consiliul artistic. Ieri, dl. Holender și-a dat acceptul să fie președinte…
– La Pitești? E o glumă?! Nu e public la Pitești. Am făcut și eu un concert la voi, am umplut sala cu vânători! Cine vrea vine la Ateneu, e aproape, sunteți la 100 de kilometri pe autostradă.
– Deci, nu doriți, vă rog mult? Am fost și eu la concertul acela, am stat cu dl. acad. Zub, nu a fost mediatizat deloc…
– Sub nicio formă! Nu cred în filarmonici făcute că așa vrea un politician!
– Dar nu primarul a înființat-o, noi…
Grație lui Holender am fost invitați la următorul Festival „George Enescu” de la București. Din fericire, Iorgulescu nu mai era ministru, era Toader Paleologu, care, neinvitat, a stat în picioare la concert. Eu eram pe primul rând cu cei de la Casa Regală, doar am început cu „Imnul Regal”, și nu m-am întors cu privirea spre ultimul rând…

Citește și Thriller francez, în premieră la Cinematograful „București”

Citește și Festivalul-Concurs Național de Folclor Mioveni, devansat cu o săptămână

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...