Web Analytics
scris joi, 20.09.2018

Ministrul Fifor şi ambasadorul SUA, prezenţi la apelul solemn al militarilor musceleni întorşi din Afganistan

Joi 20 septembrie a avut loc ceremonialul repatrierii militarilor musceleni din cadrul Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” care au executat peste 700 de misiuni în Afganistan, în perioada februarie-august. Pe platoul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung, au asistat la apelul solemn şi la decorarea drapelului de luptă al unităţii ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, alături de şeful Statului Major al Apărării şi comandanţi din cadrul Forţelor Terestre, dar şi Excelenţa Sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Ministrul Fifor şi ambasadorul SUA, prezenţi la apelul solemn al militarilor musceleni întorşi din Afganistan

„Misiune îndeplinită”, a raportat comandatul Batalionului, lt.col. Ionuţ Ilinca, după o evoluţie fără pierderi în teatrul de operaţiuni. Zeci de militari au fost recompensaţi cu diplome sau înaintare în grad şi toţi au primit felicitările ministrului Fifor. Pentru cei din Batalion urmează o perioadă de recuperare, apoi vor reîncepe pregătirile pentru alte misiuni.

Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...