Web Analytics
scris joi, 16.10.2025

Ministrul Educației: Măsurile de austeritate au permis să avem salarii şi burse pentru studenţi până la finele anului

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, joi, la Timişoara, că reformele pe care şi le dorea continuate în cel de-al doilea mandat nu le-a putut implementa cu celeritatea pe care şi-a dorit-o, întrucât măsurile fiscal bugetare de austeritate au schimbat logica priorităţilor.

Ministrul Educației: Măsurile de austeritate au permis să avem salarii şi burse pentru studenţi până la finele anului

Citește și Curtea de Argeș. Tânăr prins drogat la volan

„La preluarea celui de-al doilea mandat, în prima săptămână credeam că vom continua reformele angajate în primul mandat şi că voi putea implementa aspectele din raportul „QX”, dar în câteva zile, toată logica s-a schimbat când Guvernul a intrat într-o linie de austeritate accentuată, chiar măsuri de criză bugetar-fiscală. Aceste măsuri de criză fiscal-bugetară au adus o serie de schimbări care ne-au ajutat financiar să avem salarii şi burse până la sfârşitul anului şi au provocat paradigmele vechi pe care le aveam în sistem. Acum, după ce ne-am stabilizat, reformele de abia de acum încep, până acum am luat măsuri de criză fiscal-bugetară. Între aceste reforme, învăţământul dual este fundamental pentru că noi, în educaţie, spunem că vrem să formăm competenţe, pentru că mai multe competenţe ne duc spre mai multe profesii şi ocupaţii, legaţi de societate şi de piaţa muncii. (…). Liceele tehnologice trebuie să se transforme în timp în şcoli duale, până în anul 2029″, a afirmat Daniel David, citat de Agerpres.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită