Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a descins pe teren, la Salina Praid. Acesta a anunţat, că miercuri a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor şi protocolul de predare-primire a amplasamentului de la Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate şi Apele Române către Salrom.
Citește și: BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research: Opinia românilor cu privire la diverse soluții de reducere a deficitului bugetar
„Am verificat lucrările de mutare a cursului râului Corund, pentru a reduce nivelul de afectare a minei de sare. În cursul acestei zile, cei 8 experţi internaţionali din Ungaria, Germania, Olanda şi Spania se vor alătura experţilor români aflaţi la faţa locului. Corpul de control al premierului României va identifica responsabilii pentru această situaţie, dar până atunci eu şi colegii mei identificam şi aplicăm soluţii concrete pentru a stopa agravarea situaţiei. Multumesc colegului meu, ministrul Mediului, Mircea Fechet, pentru parteneriatul corect, în beneficiul oamenilor din Praid”, afirmă Bogdan Ivan într-o postare pe pagina sa de Facebook.Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că prioritatea autorităţilor în cazul Salinei Praid, inundată în urma ploilor abundente, rămâne protejarea vieţilor omeneşti. Fechet mai spune că situaţia este monitorizată permanent, iar autorităţile sunt pregătite să intervină prompt „dacă lucrurile escaladează”, în condiţiile în care este luată în calcul posibilitatea ca plafonul minei să se prăbuşească. „Populaţia din zona cu risc a fost evacuată, iar eu sper ca sistemul de apărare cu panouri şi saci cu nisip să poată preveni orice deteriorare a locuinţelor sau a infrastructurii, în cazul în care mina se prăbuşeşte”, afirmă Fechet. Ministrul adaugă că este esenţială protejarea ecosistemului local şi evitarea unui dezastru ecologic.
0 Comentarii