Ministrul Liviu-Ionuț Moșteanu a primit joi, 2 octombrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, vizita ambasadorului Regatului Suediei în România, E.S. Anna Hällerman.
Oficialii au discutat despre principalele evoluții de securitate și priorități comune în plan bilateral, european și euroatlantic.
„Ionuț Moșteanu a evidențiat importanța cooperării în domeniul industriei de apărare, cu accent pe oportunitățile de colaborare între companiile de profil dintre cele două state, amintind de evenimentul NATO Industry Forum, organizat în acest an la București, în perioada 5-6 noiembrie, ca oportunitate pentru aprofundarea discuțiilor bilaterale”, transmite MAPN într-un comunicat de presă.
Citește și Un nou eşec al echipei conduse de Elena Lasconi. Fără număr! Câmpulungul trebuie să returneze bani pentru încă un proiect cu fonduri UE
Totodată, cei doi oficiali au convenit asupra unei coordonări strânse în cadrul Uniunii Europene și NATO, pentru a răspunde eficient provocărilor actuale de securitate, iar ministrul român al Apărării a reliefat necesitatea sprijinului acordat Ucrainei și Republicii Moldova.
„La finalul întrevederii, ambele părți au afirmat interesul pentru un dialog constant și deschis, bazat pe încredere reciprocă și obiective strategice comune, exprimând convingerea că România și Regatul Suediei vor dezvolta mecanismele de cooperare, contribuind astfel la întărirea securității regionale și euroatlantice”, se mai arată în comunicat.
0 Comentarii