Românii vulnerabili vor primi vouchere pentru alimente şi anul viitor, pe tot parcursul anului, a anunţat marţi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Tichetele sociale în valoare de 50 de euro vor fi date şi în anul 2024 din două în două luni.
Citește și: Ion Georgescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție
Acești bani vor putea fi folosiți doar pentru a cumpăra alimente şi ei merg către pensionarii care au venituri mai mici de 1.700 lei, către familiile monoparentale, către familiile care au mai mult de doi copii, însă nu au un venit mai mare pentru fiecare membru de familie care să depășească 675 lei.
„Acest tip de sprijin va continua și în 2024 (voucherele de alimente – n.r.), la fel şi pachetele alimentare pentru cei care sunt la partea de venit minim de incluziune. Este acel ajutor pe care l am l-am anunțat deja, continuitatea tichetelor sociale pentru persoanele vulnerabile, cei 250 lei o dată la două luni și pachetele cu alimente.În ceea ce am discutat noi este că anul 2024 să fie integrat. Restul de măsuri le vom anunța în momentul care creionăm bugetul.
Citește și: Update. Noul manager al Spitalului Mioveni și-a preluat mandatul
Ajutorul pentru încălzire nu este gestionat de MIPE, voucherele de energie au fost prelungite până în 31/03/2024 și anul trecut, după cum știți, în luna decembrie am aprobat bugetul”, a anunţat, marţi, ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu.
Județele cu cei mai mulți beneficiari de vouchere pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
0 Comentarii