Ministerul Mediului a pus la dispoziția publicului o nouă platformă digitală care permite verificarea rapidă a legalității exploatărilor de agregate minerale din întreaga țară. Harta interactivă, denumită „Inspectorul Balastierelor”, oferă informații în timp real despre autorizările existente și perimetrele de exploatare, astfel încât orice cetățean să poată identifica imediat dacă o activitate este legală sau ilegală.

Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu, platforma include toate avizele emise în ultimii cinci ani, însumând peste 6.200 de perimetre autorizate. Utilizatorii pot folosi butonul de localizare direct pe telefonul mobil pentru a verifica dacă se află într-o zonă autorizată și dacă exploatările sunt în conformitate cu legea. Lipsa unui perimetru pe hartă indică o posibilă activitate ilegală.
„Deci transformăm practic verificările care au fost ascunse sub preș pentru absolut orice român care este interesat să vadă realitatea. Vom putea să știm foarte clar care sunt situațiile concrete, dacă orice om va putea să vadă dacă este o exploatare legală sau ilegală”, a explicat Buzoianu.
Cetățenii care identifică exploatări ilegale pot trimite sesizări atât către Administrația Națională a Apelor Române (ANAR), cât și direct la Ministerul Mediului. În următoarele trei luni, instituția va lansa și o aplicație care va urmări trasabilitatea completă a balastierelor, de la autorizare și extragere, până la modul în care materialele ajung pe piață. Scopul este de a asigura controale eficiente și sancțiuni pentru operatorii care încalcă legea.
Această inițiativă marchează un pas important pentru protecția mediului și pentru prevenirea exploatărilor neautorizate în România.



0 Comentarii