Web Analytics
scris joi, 25.01.2024

Ministerul Mediului, despre deşeurile de la Câmpulung: „Există responsabilităţi stabilite prin hotărâri judecătoreşti”

Au trecut aproape două luni de când Ministerul Mediului a fost sesizat, din nou, în legătură cu situația deșeurilor încă depozitate în municipiul Câmpulung, într-o hală de pe platforma fostei uzine ARO, iar răspunsul venit cu ceva întârziere nu face decât să mențină problema activă. Senatorul de Argeș Dănuț Bica a fost cel care a solicitat ministrului Mircea Fechet detalii despre situația la zi a depozitului de substanțe periculoase, dar și dispunerea de măsuri pentru neutralizarea și evacuarea deșeurilor.

Ministerul Mediului, despre deşeurile de la Câmpulung: „Există responsabilităţi stabilite prin hotărâri judecătoreşti”

Parlamentarul argeșean s-a adresat celor de la Mediu în noiembrie 2023, expunând istoricul problemei, evidențiind faptul că au trecut zece ani de la incendiul în care au ars tone de deșeuri și că substanțe periculoase încă se mai află depozitate la Câmpulung. În acest context, senatorul Bica a cerut Ministerului Mediului să precizeze care este situația la zi a acțiunilor stabilite pentru eliminarea deșeurilor, de ce se întârzie și a solicitat autorității guvernamentale să dispună măsurile legale în vederea rezolvării problemei. Iar ministrul Fechet nu a făcut altceva decât să repete ceea ce se știe, dar nu se face.

În răspunsul comunicat senatorului de Argeș se precizează faptul că, după producerea incendiului din 2013, circa 3.300 de tone de deșeuri au fost evacuate de pe platforma industrială de la Câmpulung. Dar au mai rămas, se estimează că acum încă mai sunt depozitate acolo circa 1.570 de tone. Și tot Ministerul Mediului repetă faptul că există sentință penală prin care s-a dispus eliminarea totală a deșeurilor din municipiul muscelean, așadar, citez, „pentru evacuarea/eliminarea deșeurilor de pe amplasamentul situat pe platforma industrială ARO din municipiul Câmpulung Muscel există responsabilități stabilite prin decizii judecătorești definitive”. Atât și nimic mai mult! O simplă informare, nu o indicare sau stabilire a unei modalități de rezolvare a problemei.

Lasconi a sesizat, de asemenea, indolența Mediului

Atitudinea de detașare manifestată de Ministerul Mediului față de problema deșeurilor a fost reliefată recent și de primărița Câmpulungului. Elena Lasconi a spus că, citez, ”dacă Guvernul ar vrea să ne ajute, ar putea să pună din fondul de urgență bani în conturile Ministerului Mediului sau ale Agenției de Protecție a Mediului și să facă deja demersurile, dar cred că nu există niciun interes din partea lor”. Se referea la situația în care firma cu deșeurile este în procedura falimentului și nu dispune de bani pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii judecătorești, plus că eventuale disponibilități bănești sau fonduri rezultate din valorificarea unor bunuri ale firmei nu pot fi utilizate decât cu acordul judecătorului sindic, prin intermediul lichidatorului.
Cătălin I Butoiu

Citește și Vasile Tofan, Global Eco Center: „Deşeurile cu cianuri nu sunt proprietatea noastră şi sunt lăsate intenţionat în butoaie ruginite, într-un spaţiu neprotejat”

Citește și Cum a scăpat de puşcărie Vasile Tofan, administratorul Global Eco Center

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită