Web Analytics
scris vineri, 11.09.2020

Ministerul Economiei anunţă că participarea la jocurile loto se va putea face online

Activităţile de jocuri de noroc se pot realiza şi prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanţii la joc sau prin accesarea secţiunii de pe site-urile oficiale ale Loteriei Române, dacă se achită o taxă de participare, iar efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto se poate face şi prin instrumente de plată electronice, a anunţat vineri Ministerul Economiei.

Ministerul Economiei anunţă că participarea la jocurile loto se va putea face online

„Executivul a aprobat în şedinţa din data de 10 septembrie 2020 o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât activităţile de jocuri de noroc să se poată realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanţii la joc sau prin accesarea secţiunii dedicate acestei activităţi disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naţionale Loteria Română cu condiţia achitării taxei de participare, iar efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată şi prin instrumente de plată electronice, aşa cum sunt reglementate de legislaţia în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activităţi cu respectarea regulilor de distanţare socială”, arată Ministerul Economiei într-un comunicat.

Această decizie vine în contextul în care legislaţia aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situaţii de genul limitării liberei circulaţii şi libertăţii economice ca urmare a unor situaţii de urgenţă, precum apariţia unei pandemii, care face imposibilă desfăşurarea unor activităţi de genul celor reglementate de actele normative indicate, iar  organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc se numără printre activităţile  afectate de regulile de distanţare socială impuse de autorităţi.

„Totodată, inovaţiile tehnologice din ultimi ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internaţional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidenţiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică”, se arată într-un comunicat de presă transmis de minister.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...