Web Analytics

Ministerul Dezvoltării: S-a lansat primul apel de proiecte pentru Programul Interreg IPA România-Serbia

de | 5.10.2022 10:29 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Ministerul Dezvoltării anunţă că s-a lansat, la Timişoara şi Vršac (Serbia), primul apel pentru propuneri de proiecte al Programului Interreg IPA România-Serbia (2021-2027), cu un buget de aproximativ 26 milioane de euro (fonduri IPA), care va finanţa proiecte privind protecţia mediului şi adaptarea la schimbările climatice, sănătate şi educaţie, turism şi cultură, respectiv managementul frontierei. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 1 februarie 2023.

Potenţialii beneficiari vor folosi în exclusivitate sistemul informatic JeMS pentru transmiterea documentelor şi vor beneficia de opţiunile de costuri simplificate pentru decontarea cheltuielilor, respectiv de o simplificare a sistemului de implementare a proiectelor.

Citește și: Institutul Cantacuzino va construi o nouă fabrică, unde va produce vaccin antigripal, antitetanos și Polidin

La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Integrării Europene din Serbia, ai agenţiilor de dezvoltare regională, ai autorităţilor locale şi regionale din aria programului, ai presei locale şi regionale şi potenţiali beneficiari. În perioada 2021-2027, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este Autoritate de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, cu un buget total de 87.725.681 euro. Finanţarea pentru aceste priorităţi va fi de 85% din Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA III), 13% va fi cofinanţarea naţională, asigurată de către statul român, iar contribuţia proprie va fi de 2% pentru beneficiarii români.

Citește și: Jurnalistul brăilean Alin Cristea a învins DIICOT. El îl acuză pe procurorul de caz de abuz

Beneficiarii sârbi vor asigura cofinanţarea de 15% integral din contribuţia proprie.

În aria eligibilă a Programului sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi şase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski şi Podunavski). Potenţialii beneficiari, precum şi toţi cei interesaţi de cooperarea transfrontalieră româno-sârbă în cadrul Programului Interreg IPA România – Serbia pot consulta Ghidul aplicantului aferent primului apel pentru propuneri de proiecte şi pot obţine mai multe informaţii accesând pagina web oficială a programului: www.romania-serbia.net.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *